Actualitate

Nici el nu crede că tata-socru este salvator: Ginerele lui Condescu și-a cerut supendarea contractului de muncă cu CS Pandurii

19 octombrie 2016, 00:30 | 1 coment  |  839 vizualizari
condescu

Timp de o jumătate de an, ginerele lui Marin Condescu nu mai vrea să audă de CS Pandurii, salariatul cerându-și, în aceste zile, suspendarea contractului de muncă pentru șase luni. Florin Rasoveanu, asistent la club, nu și-a cerut însă suspendarea ca să plece în vacanță pe banii socrului, ci la muncă în străinătate, acesta urmând să-și lase în țară soția și cei doi copii. Ginerele lui Condescu, la fel ca și restul salariaților clubului de fotbal, nu și-a mai încasat salariul de două luni de zile.

Promisiunile lui Marin Condescu că va salva Clubul Pandurii, odată intrat în AGA, nu sunt crezute nici măcar de cei apropiați acestuia, inclusiv rudele considerând că fostul președinte nu își va folosi niciodată banii pentru scoaterea Pandurii din insolvență. O demonstrează gestul lui Florin Rasoveanu, angajat vechi al CS Pandurii, totodată ginere al lui Marin Condescu, respectivul solicitându-i recent președintelui Narcis Răducan să-i aprobe rapid supendarea contractului de muncă pentru șase luni. Deși Răducan a încercat să-i explice salariatului că ar fi mai bine să rămână la club, situația urmând să se regleze după declararea insolvenței, ginerele lui Condescu a refuzat, spunând că trebuie să plece urgent la muncă în Marea Britanie, respectivul având doi copii de întreținut, în timp ce clubul nu a mai putut să-i dea în ultimele două luni salariul. Cererea lui Rasoveanu a fost, în consecință, aprobată, astfel că de joi, asistentul medical va avea contractul de muncă suspendat pentru următoarea jumătate de an.

Semnatura eletronica CertDigital

Condescu vrea să ia nu să dea!
Răducan nu a fost singurul convins de motivele ginerelui lui Condescu, chiar și colegii de muncă ai acestuia au înțeles gestul respectivului, dar și faptul că nici acesta nu are încredere că revenirea socrului său la Pandurii va schimba financiar soarta clubului. “Voi credeți că eu aș pleca dacă aș știi că va fi bine”, le-ar fi spus Rasoveanu chiar și fotbaliștilor, la stadion, atunci când sportivi l-au încurajat să rămână la muncă deoarece lucrurile se vor îmbunătăți. În fața acestei replici, venite de la o rudă apropiată a lui Condescu, fotbaliștii au rămas fără replică.
Florin Rasoveanu este căsătorit cu fiica cea mare a lui Marin Condescu, împreună cu care are doi copii. Acesta va pleca, luna aceasta, la muncă în Anglia, urmând să-și lase familia în țară, chiar dacă sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi.

Banii pentru maseurul Pandurii, în proces
Rasoveanu nu este singurul salariat al Pandurii care are bani de luat de la club. Maseurul fotbaliștilor, Paul Ungureanu are și el probleme la acest capitol. Pentru acesta, Medserv Min a declanșat însă un proces cu CS Pandurii, asta în urmă cu câteva zile, deoarece maseurul este salariat al acestei unități și are și un contract de două ore cu clubul.
Deși salariatul și-ar fi luat cea mai mare parte din bani pentru munca prestată, clubul se pare că nu ar fi făcut și deconturile către Medserv Min, așa cum se angajase printr-un acord semnat cu ani în urmă. Deși suma se situează în jurul a 10.000 de lei, Medserv Min își pretinde banii la instanța de judecată din Târgu-Jiu. Procesul se află pe rol de scurt timp, instanța nestabilind încă un termen de judecată a acestuia.

CS Pandurii, pentru care s-a cerut intrarea în insolvență, are datorii care se cifrează la 2 milioane de euro. 25% din sumă o reprezintă debite salariale către angajații clubului și jucători.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Nici el nu crede că tata-socru este salvator: Ginerele lui Condescu și-a cerut supendarea contractului de muncă cu CS Pandurii

  1. Saracul Florin e deja in Anglia la munca! E clar ca daca stia ca vine socrusu ca bani, nu-si lasa nevasta si copii ca sa munceasca in alta tara dupa atatia ani la Pandurii. De unde bani ca sindicalistul vrea sa ia nu sa dea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL