Noi supărări ale cabanierilor din Rânca pe primarii din Novaci și Baia de Fier

1706

Oricât de apreciată ar fi frumusețea Transalpinei și ospitalitatea proprietarilor de pensiuni și cabane de la Rânca, stațiunea rămâne în continuare una cu o imagine a unei zone părăsite, abandonate de autorități, ceea ce îi nemulțumește profund pe cei care au investit timp și bani în locurile de cazare. Dacă în aprilie 2016 au venit în centrul municipiului Târgu-Jiu pentru a-și striga nemulțumirile, primind tot felul de promisiuni, cabanierii dau acum, din nou, semne de nemulțumire, supărările lor fiind confirmate și de Constantin Pănescu, șeful asociației care reprezintă interesele acestora. Câinii abandonați prin stațiune, străzile care nu au fost niciodată asfaltate sau lipsa oricărui spațiu public amenajat de autoritățile din cele două localități ce administrează Rânca îi determină pe cabanieri să iasă iar în stradă.
“Sunt nemulțumiri evidente, iar acum oamenii discută dacă facem un blocaj pe Transalpina, cu închiderea circulației pentru câteva ore, sau mergem direct în fața Guvernului să ne spunem păsurile. Probabil în luna august, când e perioada de concedii, vom merge la București pentru ca să nu-i lăsăm pe guvernanți să plece în vacanțe. Nu se poate ca de atâta timp să nu facă nimeni nimic pentru această stațiune. Doar promisiuni și nimic concret. I-ați văzut pe cei doi primari de Novaci și Baia la vizita recentă a ministrului Turismului? Nici vorbă. I-ați auzit că vor să facă ceva pentru această stațiune de pe urma căreia încasează sume uriașe la bugetele locale? Nimic! Dacă ne-ar lăsa nouă la dispoziție taxele și impozitele pe care le achităm pentru Novaci și Baia vă asigur că în câțiva ani ați vedea o cu totul altă Rânca decât cea de acum. Noi însă suntem lăsați de izbeliște și afacerile ne pier încet și sigur pentru că ratele la bancă nu se pot plăti cu promisiunile neonorate ale unora și altora”, declară Pănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here