Actualitate

Nu e un rol, ci o distincție! Horațiu Mălăele este Doctor Honoris Causa al UCB

 | 26 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu i-a acordat, joi, în cadrul unei festivităţi organizate în incinta instituției de învățământ superior, titlul de Doctor Honoris Causa actorului, regizorului, caricaturistului şi scriitorului Horaţiu Mălăele. Chiar și sala în care s-a desfășurat evenimentul a primit numele noului Doctor Honoris Causa, lucru care l-a făcut pe Mălăele să declare că se simte “copleșit”. În cadrul aceluiași eveniment, lui Nicolae Mischie, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, i s-a oferit medalia jubiliară pentru rolul principal avut în dezvoltarea învățământului superior din Târgu-Jiu.

Semnatura eletronica CertDigital

Sala de festivități a UCB a fost plină, joi după-amiază, autorități locale și județene, parlamentari, șefi de instituții, profesori universitari și studenți fiind prezenți la ceremonia în care îndrăgitul actor Horațiu Mălăele urma să primească distincția academică de care au mai avut parte, printre alții, Gheorghe Zamfir, Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga. Evenimentul a fost deschis de preşedintele Senatului UCB, Adrian Gorun, care a declarat că Horaţiu Mălăele va primi distincția universitară în semn de recunoaştere pentru tot ceea ce a construit în teatrul românesc şi pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea culturii naţionale. În fața audienței, Adrian Gorun a prezentat apoi câteva aspecte din viața gorjeanului Mălăele.

Titlul, medalia și macheta…
“V-am spus o poveste de viaţă ce se poate concentra în trei cuvinte – Horaţiu Valentin Mălăele. Este aici, lângă noi, nu ştiu în ce măsură pe el l-a încântat povestea lui rostită de altcineva, ştiu însă că ne încântă prin tot ceea ce urmează. Pentru tot ceea ce a construit în teatrul românesc, pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea culturii naţionale, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, întrunit azi, 25 mai 2015, îi acordă înaltul titlu de Doctor Honoris Causa, medalia şi macheta jubiliară la 25 de la înfiinţarea instituţiei noastre”, a spus apoi Adrian Gorun, după citirea laudatio-ului. S-a decernat apoi titlul, iar Horaţiu Mălăele a precizat că se simte “copleşit” de ceea ce a auzit şi i-a mulţumit preşedintelui Senatului UCB pentru “modul intelectual şi senin aristocrat în care a sintetizat viaţa lui cât a fost, aşa cum a fost”.

Mulțumiri pentru UCB, în stilul „Mălăele”
“Sunt copleşit de ceea ce am auzit, depăşeşte cu mult orice emoţie pe care am trăit-o până acum în faptele mele conjuncturale, făcute cu intenţie sau din întâmplare. Vreau să mulţumesc Universităţii «Constantin Brâncuşi» pentru această alegere, excepţională din punctul meu de vedere, să mulţumesc domnului profesor doctor şi preşedinte al Senatului şi prieten, Adrian Gorun, pentru modul intelectual şi senin aristocrat în care a sintetizat viaţa mea cât a fost, aşa cum a fost. Te întâlneşti cu asemenea lucruri, cu asemenea tip de sinteze, doar în asemenea ocazii şi cum spun unii, doar înaintea morţii. Sper că nu aţi ales acest moment”, a spus Horaţiu Mălăele, în hohotele celor prezenţi.

Surpriză, sala botezată cu nume de Doctor
După ceremonia de acordare a titlului, în prezenţa membrilor Senatului UCB şi a invitaţilor, Adrian Gorun a anunţat faptul că sala în care a avut loc evenimentul se va numi Horaţiu Mălăele, în semn de recunoştinţă faţă de acesta. Plăcuța cu numele lui Mălăele a fost descoperită chiar de către acesta, surprins și amuzat în același timp de evenimentul netrecut în desfășurător.
Invitații s-au reîntors în sală apoi unde ceremonia a continuat în aceeași manieră.
La ceremonie au fost prezenți și deputații de Gorj, Elvira Șarapatin și Dan Vîlceanu, care l-au felicitat pe Horațiu Mălăele pentru distincția primită.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL