O femeie din Ursați, trecută printr-un secol de viață, cu varză neprăjită şi fasole fără ulei

738

Patru femei din județul Gorj, născute în anul 1918, au fost vizitate, ieri, de autoritățile județene și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul campaniei ”O viață cât un Centenar”. Prima oprire a fost făcută în cartierul Ursați, din Târgu-Jiu, la casa Elenei Ciocăzanu, care va împlini în septembrie 100 de ani.

”Joi, s-a desfășurat campania «O viaţă cât un Centenar»”, prin care Ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan, acordă diferite simboluri naționale unui număr de 250 de persoane care au vârsta de 100 de ani. În județul Gorj au fost identificate patru femei în vârstă de 100 de ani, la Ursați, Stejari, Borăscu și Celei, la care s-a deplasat o caravană auto cu reprezentanții Instituției Prefectului, ai IPJ Gorj, IJJ Gorj și ISU Gorj, pentru omagierea acestor persoane și înmânarea simbolurilor naționale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

”Aici, lângă mine, sunt toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, care vor să vă facă o surpriză, pentru că 100 de ani, mai ales în 2018, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri, nu face oricine”, i-a transmis prefectul Ciprian Florescu femeii din Ursați, oferindu-i flori, drapelul României, un tort și scrisoarea din partea ministrului de Interne.

Elena Ciocăzanu a dezvăluit și secretul longevității sale. ”Am mâncat varză neprăjită, fasole fără să pun ulei în ea. Am ajuns la 100 de ani, deși nu am avut mamă, nu am avut tată. Am trăit cu ce am putut”, a declarat femeia, precizând că, după aproape un secol de viață, încă mai poate să se ocupe de curățenie în casă, atunci când nepoții se află la muncă, iar strănepoții la școală.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here