Actualitate

O nouă distincţie pentru Yasmina Polacek, bifată în ţinutul transilvănean

 | 01 noiembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Una dintre cele mai bune voci ale Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, Yasmina Polacek, a câştigat la finele săptămânii trecute premiul I la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular “Mureş pe marginea ta”.

Semnatura eletronica CertDigital

 

La competiţie au participat 20 de tineri interpreţi de folclor din întreaga ţară. Festivalul naţional a avut loc duminică, 29 octombrie, la Ocna Mureş, la Casa de Cultură “Ion Sângereanu” din localitate. Tinerii interpreţi au fost din judeţe precum: Cluj, Gorj, Sălaj, Hunedoara, Sibiu, Satu Mare, Mureş, Harghita, Bihor şi Alba.  Concurenţii au interpretat două melodii reprezentative pentru zona etnofolclorică din care provin – prima melodie fără acompaniament orchestral, cu ritm parlando-rubato (doină, bocet, cântec bătrânesc, cântec propriu-zis) şi cea de-a doua melodie, cu acompaniament, cu ritm giusto-silabic, aksac sau de dans. În seara de gală, pe scenă au urcat Virgil Moga şi Ansamblul Folcloric “Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş, Cătălin Haşa, Dorina Nariţa, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută, Maria Filimon, Nicolae Tuhuţ, Marinela Baba, Leontina Fărcaş. Acompaniamentul orchestral al evenimentului a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric “Augustin Bena” al judeţului Alba, sub conducerea muzicală a lui Alexandru Pal. Festivalul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba, Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş şi Casa de Cultură “Ion Sângereanu” din Ocna Mureş. Profesoara de canto a Yasminei, Camelia Argint, a fost alături de eleva sa cu sufletul, având emoţii la fel de mari. “Am avut emoţii pentru eleva mea, mai ales că Yasmina a fost la Ocna Mureş fără mine. Am stat acasă şi am avut emoţii mult mai mari. (…) Avem două piese noi la care lucrăm de două luni, piese cu care ne vom prezenta şi la Festivalul Maria Lătăreţu. Sunt piese vechi, o doină foarte frumoasă şi o piesă foarte ritmată şi din repertoriul unui rapsod popular, piesă foarte veche”, a declarat profesorul de canto popular Camelia Argint. O altă distincţie care a dus pe culmile succesului vocile tinerelor gorjence i-a fost acordată solistei Elena Soceanu, pregătită de interpretul Ion Drăgan. Eleva a participat la un festival naţional care a avut loc la Gherla, judeţul Cluj. În vârstă de 13 ani, Elena Soceanu, este elevă a Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu de 7 ani, şi a fost distinsă cu premiul I la competiţia de la Gherla. “Eleva mea Elena Soceanu, o fată foarte talentată, a obţinut locul I la Festivalul Tinerelor Speranţe din judeţul Cluj. O felicit pentru premiul obţinut. Este un copil talentat, plin de harul muzicii”, a spus profesorul Ion Drăgan.
Izabella Molnar

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL