O nouă licitaţie pentru imobilul unui fost condamnat pentru evaziune fiscală

582

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj va organiza în data de 8 august o nouă licitaţie publică pentru vânzarea unor bunuri ce aparţin unui fost condamnat penal, Petru Mihalcea. Alte două încercări de vânzare a imobilului din Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, municipiul Târgu-Jiu, au mai fost în vara şi în toamna anului trecut, însă licitaţiile nu au fost cu noroc, bunurile evazionistului fiind scoase la licitaţie pentru recuperarea datoriilor către bugetul de stat.

Condamnat în urmă cu trei ani la peste doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, însă înlocuindu-i-se pedeapsa cu o perioadă de încercare de 4 ani şi 4 luni, Petru Mihalcea, fost administrator al societăţii SC Frapet Forest SRL, a avut norocul ca de anul trecut şi până în prezent, apartamentul din Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu să nu îi fi vândut în ciuda licitaţiilor organizate. Acest imobil a fost pus sub sechestru asigurator de către Tribunalul Gorj încă de acum câţiva ani, când Mihalcea a fost cercetat penal pentru evaziune fiscală în formă continuată.
În consecinţă, în data de 8 august, Serviciul Colectare şi Executare Silită din cadrul AJFP Gorj va organiza o nouă licitaţie publică, nefinalizată pentru vânzarea următoarelor bunuri: “Apartament 3 camere, cu suprafaţă de 68,79 mp, situat în Tg. Jiu, B.dul Ecaterina Teodoroiu, bl. 365C, sc. 2, ap. 10, judeţul Gorj – preţ de evaluare/preţ de pornire licitaţie (fără TVA) – 131.700 de lei; boxă la subsol cu suprafaţa de 11,23 mp – preţ de evaluare/preţ de pornire licitaţie (fără TVA) – 9.610 de lei; boxă la subsol cu suprafaţa de 11,65 mp – preţ de evaluare/preţ de pornire licitaţie (fără TVA) – 9.980 de lei”. Anunţul privind această licitaţie se regăseşte pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la rubrica „Valorificarea prin licitaţie a bunurilor sechestrate”.
“Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitaţie, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; împuternicirea persoanei care îi reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul Registrului Comerţului; pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligaţii fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare şi la locul fixat în acest scop, documentaţia pentru înscriere se depune cu o zi înaintea datei de licitaţie”, se arată în anunţul emis în acest sens de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here