O nouă recrutare pentru firma nemţească de cablaje

1612

Persoanele din judeţul Gorj, care vor să lucreze la fabrica de cablaje ce va fi deschisă în acest an la Târgu-Jiu, au posibilitatea să se perfecţioneze la Arad. Investitorii germani vor face, astăzi, o nouă selecţie pentru unitatea de producţie din Ardeal. În prezent, deja 100 de gorjeni lucrează de câteva luni la Pâncota. Recrutarea viitorilor angajaţi de la fabrica de cablaje din Pâncota, judeţul Arad, se va face în această dimineaţă, la Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu.
“Reprezentanţii firmei Nexans ne-au anunţat că vor veni la Târgu-Jiu pentru o nouă selecţie. Ni s-a transmis că vor face recrutările la Muzeul Judeţean «Alexandru Ştefulescu» pentru a putea cât mai mulţi gorjeni să aibă şanse. Cei interesaţi vor trebui să fie prezenţi, la ora 9.00 dimineaţa, atunci când va începe selecţia. Nu ştim de câte persoane au nevoie să lucreze la fabrica din Arad, dar la ultima selecţie au angajat 100 de gorjeni. Cei care vor fi selectaţi, vor semna contractul de muncă pe loc şi vor începe lucrul de pe data de 23 martie”, a declarat Ana Maria Niculescu, directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Discuţiile cu municipalitatea târgujiană în vederea punerii la dispoziţie a unui teren pentru construcţia fabricii au început încă de anul trecut, iar circa 1.700 de gorjeni vor putea deveni muncitori în cadrul fabricii de cablaje auto a cărei construcţie va începe în curând la Târgu-Jiu. În prezent, circa 100 de persoane sunt trimise la specializare la Pâncota, lângă Arad, urmând ca apoi să fie încadrate în unitate odată ce va începe producţia. Acestora li se vor mai adăuga şi gorjenii, care vor fi admişi la noua selecţie. Nexans Autoelectric este o companie producătoare de cablaje și componente pentru industria auto din Germania. Autoelectric GmbH are peste patru mii de angajați în subsidiarele dezvoltate în Germania, Statele Unite, Cehia, România și Mexic, înregistrând anual o cifră de afaceri de peste o sută de milioane euro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here