O veste bună: s-a semnat adiționalul la CCM-ul CEO. Și una rea: actul nu e valabil!

737

Administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia (CEO) au semnat, ieri dimineață, la sediul Direcției Miniere din Târgu-Jiu, adiționalul care va ține loc de Contract Colectiv de Muncă, pentru următorul an de zile. Documentul, negociat și semnat în mai puțin de două săptămâni, a fost depus, luni, la Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Gorj și cuprinde o creștere substanțială a veniturilor celor peste 14.300 de salariați ai companiei. Documentul nu este încă valabil, el urmând să fie verificat din scoarță în scoarță și abia apoi avizat de către inspectorii de muncă. Există chiar riscul ca documentul să fie reîntors la CEO, declară inspectorul-șef al ITM Gorj, George Romanescu.

Documentul semnat ieri de către managerul CEO, Sorin Boza, și de directorul Direcției Miniere, Daniel Antonie, a purtat, de asemenea, semnătura liderilor celor patru federații sindicale din compania de stat, reprezentanții minerilor și energeticienilor fiind mulțumiți de creșterea veniturilor. De altfel, administrația potrivit actului constitutiv al CEO putea pune doar două semnături pe acest document, mai exact a doi membri ai Directoratului. Lipsa semnăturii lui Ovidiu Bălăcescu a stârnit discuții între liderii de sindicat, printre aceștia vehiculându-se, ieri, că directorul în cauză și-ar fi depus mandatul. Bălăcescu, membru în Directoratul CEO, a negat însă acest lucru.

ceo ccm (1)Nu două, nu trei, ci patru
Boza a explicat, luni, că și-a dorit ca documentul să fie semnat de toți reprezentanții federațiilor, deși actul ar fi fost valabil și cu semnătura a trei dintre acestea, asta deoarece a vrut să nu planeze dubii în legătură cu punerea în aplicare a acestui înscris. “Am încercat să fiu prezent la toate întâlnirile, să mediez toate întâlnirile. De fapt, fără două sau trei la care nu am putut participa, pot spune că am fost la toate întâlnirile. Eu cred că ne-am dorit toți să avem un contract semnat de toate federațiile, nu 50 plus unu ori trei, deoarece am vrut ca toți să mergem înainte, să avem aceeași direcție. Cred că prin implicarea noastră, a mea, am ajuns acolo. Nu a fost ușor”, a declarat managerul Boza, înainte de semnarea documentului.
“S-a dat dovadă de maturitate de ambele părți și astfel s-a ajuns la o soluție foarte bună atât pentru companie, cât și pentru angajații acesteia”, a subliniat și șeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie.

Ciobotărică, marele absent!
Singurul care a lipsit de la semnarea adiționalului a fost directorul Laurențiu Ciobotărică, aflat la București, acestuia urmând să-i expire de altfel contractul de muncă cu CEO, la 31 martie. Locul lui Ciobotărică a fost ocupat deja de Adriana Popescu, și asta deja de săptămâna trecută. În perioada următoare se va selecta persoana care să ocupe însă locul lui Ciobotărică în Directorat, a anunțat Sorin Boza.

ceo ccm (2)Mulțumiri echipei
Managerul CEO a ținut să le mulțumească și celor care nu au fost la semnarea documentului, dar au avut o implicare importantă pe parcursul negocierilor la realizarea actului adițional. “Echipa de negociere a fost mult mai completă, aici suntem doar 7 persoane din partea administrației, eu țin să le mulțumesc însă tuturor celor care au participat zi de zi la discuțiile noastre. Este vorba despre colegul meu Ovidiu Bălăcescu, despre Laurențiu Ciobotărică, Sorin Olaru, Gheorghe Dobrițanu, Ion Pisc, Ion Rușeț, Vasile Boca și Lili Dungan, plus echipa de secretariat tehnic care a lucrat mult pentru ca astăzi(n.r. ieri) adiționalul la CCM să fie depus la ITM”, a declarat, luni dimineața, Sorin Boza, managerul CEO.

Contractele Individuale de Muncă ale salariaților, modificate
Semnarea acestui document și avizarea sa de ITM, documentul fiind încă în procedură, va implica și o completare a contractelor individuale de muncă pentru salariații companiei. “Vor fi completate CIM-urile. Pe perioada valabilității acestui adițional noile bonusuri vor fi trecute în contractul fiecărui angajat”, a completat Boza.

Liderii celor patru federații, mulțumiți de adițional
Înainte de semnarea adiționalului, au luat cuvântul în fața liderilor sindicali și a presei, și reprezentanții celor patru federații semnatare ale documentului. “A fost o negociere destul de dificilă. Este totuși un mic câștig, dar, până la urmă, este un câștig pentru salariați. Este bine că toate federațiile am avut un țel comun și toată lumea a înțeles că nu puteau fi lăsați salariații fără contract colectiv. Administrația ne-a promis crearea unor comisii care vor identifica și reașeza grila de salarizare și mă bazez pe cuvântul domnului Boza pentru asta”, a declarat reprezentantul Federației Univers, Adrian Marciuc.
“Din fericire pentru salariați, după cinci ani și jumătate, se pune ceva și nu se ia ceva de la salariați. Pentru că asta s-a întâmplat chiar și atunci când a fost o creștere de productivitate. Contractul de față este 80% ok și 20% nu, este bine că s-a încheiat acest act cu anumite bonusuri pentru angajați, dar nu este în regulă faptul că nu am făcut totuși ceva acum și pentru cei 2800 de salariați, cu diferențe de salarii chiar și de 5-7 milioane de lei față de colegii lor care fac aceeași meserie”, a declarat și Dumitru Pârvulescu, reprezentantul FNME.
“Mulțumesc colegilor mei care au înțeles că trebuie prelungit actualul CCM cu un an de zile, că am reușit să semnăm acest adițional cu puținele sau nu drepturi și câștiguri salariale, și să dovedim că avem împreună un țel comun”, a spus și Gela Ionescu, reprezentantul Federației Petrom.
“Suntem mulțumiți de modul cum au decurs negocierile, a fost o perioadă dificilă pentru companie, dar și pentru noi ca reprezentanți ai salariaților. Dar una peste alta este bine și vreau să le mulțumesc tuturor factorilor care s-au implicat în asta”, a menționat și Paul Constantinescu, reprezentantul Federației Energetica.

ceo ccm (3)Romanescu: “Adiționalul CEO a ajuns la ITM Gorj”!
La scurt timp după semnarea adiționalului, actul a ajuns la ITM. A confirmat acest lucru chiar inspectorul-șef al instituției, George Romanescu, care a menționat că documentul a fost repartizat unei persoane din instituție care se ocupă cu verificarea acestui tip de acte. Romanescu susține că dacă documentul are lacune va fi întors la CEO pentru completare, avizul ITM fiind dat doar dacă actul corespunde legislației muncii.
De altfel și Sorin Boza a declarat, ieri, că așteaptă ca ITM să aprobe documentul în forma depusă de CEO, asta dacă instituția în cauză nu va solicita modificări.

În urma negocierilor dintre administraţia companiei energetice şi sindicate, s-a stabilit că, începând cu data de 1 aprilie, angajaţii CEO vor beneficia de tichete de masă de 15 lei, cotă de cărbune de 500 de lei, două prime de 1.000 de lei şi una de 950 de lei, sâmbete şi duminici plătite 87% şi ziua de naştere – zi liberă plătită.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here