Actualitate

Obștea Peștișani, la cel mai înalt nivel managerial de la înființare! – Profitul pe 2017 a depășit 3 milioane de lei, peste 2 milioane ajungând la coproprietari

 | 10 mai 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Înființată în anul 2000, Obștea Peștișani, care numără, în prezent, peste 2800 de coproprietari din mai multe zone ale județului Gorj, a ajuns la cel mai mare profit din cei 18 ani de existență, adică la peste 3 milioane de lei, sumă raportată la nivelul anului trecut. Peste 2 milioane din profit au revenit, însă, sub formă de dividende, la coproprietarii obștei, care au încasat, până în martie anul acesta, 250 de lei pentru fiecare hectar de pădure deținut în cadrul acestei structuri asociative. Cea mai mare sumă încasată de un coproprietar a fost de 20.000 de lei. De altfel, dividente se mai acordă și în prezent către cei care nu și-au ridicat banii aferenți, înainte de Paște. În cadrul Obștei se asigură, de asemenea, 73 de locuri de muncă, cu perspectiva de majorare a numărului de salariați, conform celor precizate de către președintele Ion Poenaru și de către membrii Consiliului Director. Demn de subliniat este că obștea execută, de ani buni, lucrări de exploatare a lemnului în zona Peștișani și deține un parc auto de aproximativ 30 de mașini și utilaje, chiar și un autocar, toate folosite în procesul de producție. Obștea realizează, de asemenea, venituri și din turism, aceasta deținând Casa Păstrăvarului, o pensiune situată în inima muntelui, la 22 de km de centrul comunei, dar și din vânzarea peștelui, crescut la păstrăvărie, nu numai din materialul lemnos.

Semnatura eletronica CertDigital

Obștea Peștișani, cu sediul în localitatea gorjeană, a fost înființată cu 18 ani în urmă, datorită faptului că în zonă sunt numeroși proprietari de terenuri forestiere. Obștea s-a realizat, mai exact, unind cele 11 foste obști de moșneni din zonă. Ea deține 12.000 de hectare de fond forestier și pășune alpină, pe raza județelor Gorj și Hunedoara.

Omul sfințește locul
În timp, obștea a crescut atât ca număr de coproprietari, cât și ca organizare, majorându-și personalul, dar și activitățile productive. Obștea a cunoscut o dezvoltare pregnantă, conform datelelor financiare, mai ales după ce la conducerea acesteia a fost ales Ion Poenaru, asta cu aproape un deceniu în urmă, și după stabilirea unui Consiliu Director, format din persoane active din localitate, responsabile pentru dezvoltarea structurii, asta în beneficiul coproprietarilor care au aderat la această formă de organizare. Poenaru și Consiliul Director format din: Ilie Fuiorea, vicepreședinte al Obștei, fost viceprimar și actual consilier local în Peștișani, Ion Bojincă, Alin Fuiorea și Claudiu Ciolofan au reușit să realizeze cifre financiare de un înalt nivel și, evident, un profit extrem de important pentru Obștea Peștișani.

Ajutoare cu caracter social
Petru bunul mers al lucrurilor, Consiliul Director și președintele Poenaru se întrunesc periodic, dar și de câte ori este nevoie pentru rezolvarea problemelor ivite în activitatea zilnică, dar și pentru rezolvarea doleanțelor coproprietarilor obștei. Mai exact, în urma acestor întâlniri de lucru, conducerea propune Adunării Generale activități ce trebuie realizate în cadrul obștei, pornind de la exploatarea lemnului până la crearea de noi locuri de muncă. Adunarea Generală supune la vot propunerile venite de la conducere, și le aprobă doar prin vot majoritar, coproprietarii având un cuvânt greu de spus în cadrul acestor întruniri în care se stabilește bunul mers al unității. Structura în cauză supune, de altfel, la vot, atât problemele de producție ale unității, cât și cele sociale ale coproprietarilor, ajutați financiar atunci când au necazuri de genul decese, îmbolnăviri și calamități. Obștea a oferit în acest context, câte 5000 de lei pentru familiile afectate de incendii, de exemplu, și 1000 de lei pentru decese apărute în familiile coproprietarilor. De asemenea, actul de conducere al Obștei este transparent, iar coproprietarii primesc chiar și la cerere informații legate de activitatea structurii, pe lângă faptul că la sediu sunt publicate deciziile luate de conducerea acesteia.

Management de calitate
Acest lucru este susținut chiar de către liderul de sindicat al Obștei, Constantin Fuiorea, care spune că proiectele realizate în cadrul structurii sunt supuse aprobării Adunării Generale și avizate, dar și faptul că în sânul obștei există o atmosferă colegială și prietenoasă, însă și solidaritate, oferindu-se ajutor, la nevoie, pentru cei năpăstuiți. “Profitul mare realizat de Obște în 2017 este dovada că președintele Poenaru și Consiliul Director dau dovadă de un act de management profesionist, la care contribuie și profesionalismul și devotamentul personalului obștei care lucrează la un înalt nivel, pentru ca structura să fie cotată financiar la cele mai înalte standarde. Trebuie punctat faptul că exploatarea lemnului se face legal, nu haiducește, iar în schimbul lemnului exploatat prin intermediul Ocolului Silvic Peștișani, care este condus de către Dan Clenciu, șef Ocol, s-au plantat zeci de mii de puieți în zonele exploatate. Mai exact, anul trecut, în zona Peștișani s-au plantat peste 60.000 de puieți, iar anul acesta deja 50.000. Practic, dar și legal, tributul naturii este astfel plătit’’, a precizat Constantin Fuiorea, președintele Sindicatului Familia Servicii Publice. Acesta explică și faptul că Obștea acordă sume de bani la nașterea copiilor coproprietarilor, mai exact 1000 de lei de copil.

Atelier mecanic profesional
Obștea deține un atelier mecanic pentru repararea utilajelor folosite în procesul de exploatare, realizat la un înalt nivel și personal calificat care are grijă ca reparațiile să fie unele de durată, știut fiind că parcul auto are utilaje scumpe și extrem de importante în procesul de producție. În ceea ce privește restul fondurilor care cresc profitul anual al obștei, aceasta valorifică la maxim păstrăvul pe care îl crește și îl înmulțește în cele 10 bazine deținute în munte, la Casa Păstrăvarului, dar și din locația care deține 12 camere, din care 10 sunt cu 2 paturi și cu grupuri sanitare proprii, iar două cu trei paturi și grup sanitar comun, realizate modern și dotate optim pentru cei care vor să-și petreacă, contra cost, un sejur în incinta păstrăvăriei.

Tarif mic, standarde ridicate la Casa Păstrăvarului
Asta, într-o zonă de munte cu un peisaj mirific. Taxa pe noapte la Casa Păstrăvarului este de 100 de lei, în timp ce foișorul de 80 de locuri poate fi utilizat de turiști, fără a achita vreo taxă suplimentară. Personalul gătește, de asemenea, pentru cei cazați, la cererea acestora. Aici se pot servi mâncăruri specifice zonei, păstrăv afumat, prăjit sau la grătar, tocană de miel, dar și alte preparate gorjenești care se pot găti la cuptorul rustic sau pe grătar. După preferințe aici se pot servi și băuturi tradiționale.Pensiunea este situată la 650 de metri de masivul muntos Vîlcan și poate fi închiriată la prețuri accesibile pe bază de comandă. Iubitorii de drumeții pot vizita zonele din împrejurimi, acestea fiind de o frumusețe deosebită. Pentru amatorii de vânătoare, Obștea Peștișani a încheiat contract cu Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Ursul Carpatin, care dispune de un plan anual de recoltă pentru specii de urs, cerb, porc mistreț, capră neagră și căprior.

Păstrăvărie după model danez
În ceea ce privește păstrăvăria, personalul are în grijă, în prezent, cantități impresionante de păstrăv matur, dar și puiet, crescut în apropierea bazinelor cu apă rece de munte, pretabilă pentru dezvoltarea și creșterea acestei specii de pește, cu o carne albă, extrem de gustoasă. Păstrăvăria obștei a fost construită în anul 2011, după o tehnologie daneză, având zece bazine circulare din folie impermeabilă și un bazin de beton, cu o suprafață de 650 de metri pătrați. Apa rezultată din păstrăvărie este deversată pe țevile de evacuare printr-o turbină electrică pentru producerea curentului electric necesar, atât în păstrăvărie, cât și în pensiune, care se află în incinta păstrăvăriei. Aceasta are o capacitate de 40-50 de tone de păstrăv pe an, în două cicluri de producție. Unitatea dispune și de o stație de incubație, care asigură puietul necesar pentru producție.Obștea a înființat Asociația Dor și Cânt, în cadrul căruia funcționează Ansamblul Dor și Cânt la Peștișani. Ansamblul este format din soliști vocali și instrumentiști, dar și dansuri populare.

Viitorul sună bine!
În viitorul apropiat, Obștea vrea să-și dezvolte activitatea, să majoreze numărul de salariați, creând noi locuri de muncă în zonă, localnicii și tinerii având prioritate la angajare și să realizeze noi investiții care să crească profitul structurii, considerată etalon la nivelul județului Gorj. De alfel, Obștea Peștișani deține nenumărate premii și diplome pentru activitatea sa, în toate domeniile în care activează.
ANAMARIA STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL