Ocolul Silvic Eparhial, în executare silită pentru debite de peste un miliard

924

Firma Arhiepiscopiei Craiova, cândva pe val urmare a unor contracte generoase încheiate cu fostul Complex Energetic Turceni, este în executare silită, având de achitat statului debite de peste un miliard de lei vechi. Angajaţii societăţii care se ocupa, printre altele, de activităţi silvice îşi văd însă nestingheriţi de treabă, chiar recent organizând licitaţii privind exploatarea şi vânzarea de masă lemnoasă pe picior. Mai mult, în loc să-şi achite debitele la bugetul statului reprezentanţii Mitropoliei Olteniei şi cei ai Ocolul Silvic Eparhial preferă procesele, un astfel de litigiu cu Parohia Turburea şi Ocolul Silvic Gorj, pe fond funciar, finalizându-se în detrimentul societăţii arhiepiscopale.

Ocolul Silvic Eparhial este firma din Gorj a Arhiepiscopiei Craiova creată în 2005, desfiinţată în 2009 şi reînfiinţată apoi pentru a răspunde cerinţelor Arhiepiscopiei Craiova. Firma a avut perioade bune, când prindea contracte de împăduriri la CE Turceni, şi dezastruoase acum după ce conducerea Complexului Energetic Oltenia a preferat să nu mai scoată la mezat aceste lucrări ci să le încredinţeze direct Minprestului. Lipsa acestor licitaţii, şi contracte generoase, au adus Ocolul Silvic Eparhial aproape de faliment, împiedicând feţele bisericeşti cu talente de afacerişti să îşi achite debitele la bugetul statului. Firma a acumulat astfel 119.539 lei datorii la organele fiscale care nu s-au îndurat de societatea ori de cei aflaţi în spatele ei şi au declanşat procedura de executare silită.

Bunurile firmei, la mezat
Din acest motiv, o parte a bunurilor firmei arhiepiscopale vor fi scoase la mezat, dar asta nu i-a împiedicat pe responsabili să organizeze licitaţii pentru vânzarea lemnului “pe picior” până inclusiv în luna decembrie.
Ciudat este că în mai 2013, Ocolul Silvic Eparhial a câştigat totuşi de la CEO o lucrare în valoare de un miliard de lei vechi. Lucrarea consta în “administrarea terenurilor silvice proprietatea U.M.C. Jilţ Nord şi a celor deţinute de U.M.C. Jilţ Sud”. Banii încasaţi pe lucrare nu au ajuns însă în conturile Direcţiei Generale pentru Finanţele Publice Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here