Opt salariați ai Carierei Roșiuța cu jalba-n băț la CE Oltenia

542

Opt angajați ai Carierei Roșiuța, aparținând EMC Motru, au ajuns, joi, la sediul companiei pregătiți de grevă, muncitorii fiind nemulțumiți de felul cum se fac echilibrările salariale în unitatea minieră. Un lăcătuș mecanic spunea că are clasa de salarizare 15, i s-a dat încă două clase, dar un coleg de-al său care făcea aceeași meserie la același excavator avea clasa de salarizare 24 și i s-a dat și lui încă două clase. Ceilalți nemulțumiți aveau clasa de salarizare cuprinsă între 12 și 16. Aceștia și-au expus problema la CEO, având alături liderul lor de sindicat de la Solidaritatea 2013, iar în prezența directorului de Resurse Umane, a șefului EMC Motru și chiar a directorului general al CEO, problema lor și-a găsit rezolvare printr-o nouă negociere.

Cei opt sunt lăcătuși mecanici pe circuitele de benzi, manipulanți și lăcătuși pe excavatoare. Problema echilibrării a apărut de la jumătatea acestei săptămâni când aceștia au solicitat explicații din partea administrației unității legat de discrepanțele salariale pe aceeași meserie. Aceștia l-au chemat pe liderul lor de sindicat din unitate pentru explicații, dar oamenii deși li s-a desenat pe o tablă nu au înțeles explicațiile primite. Oamenii au priceput doar că nu li se pot da alte clase, deși aveau colegii în unitate care făceau aceeași meserie, dar care luau aproape încă o dată salariul de bază. În atare condiții, au solicitat și prezența liderului lor de sindicat la Roșiuța, dar Nicu Bunoaica s-a prezentat alături de ei la conducerea companiei, joi dimineață. Cei opt au amenințat că dacă problema lor nu va fi rezolvată nu vor mai intra la lucru. “La CEO s-a discutat pe marginea situației celor opt de la Roșiuța cu salarii foarte mici în comparație cu colegi de-ai lor care fac aceeași meserie, iar administrația a înțeles că în cauză este o discrepanță majoră salarială, care poate fi rezolvată prin negociere. Mai exact, vineri, voi prezenta în scris EMC Motru o adresă cu situația salarială a celor opt și creșterea necesară pentru echilibrare.Va rămâne ca cei din conducerea EMC Motru să discute problema cu directorul unității miniere și să rezolve discrepanța prin creșterea claselor pentru aceste persoane”, a declarat liderul de la Lupoaia. Cei opt s-au liniștit și au înțeles de data aceasta explicațiile și au fost de acord să participe la întâlnirea promisă de administrația CEO, însoțiți de liderul lor de sindicat. Bunoaica este de părere că până luni problema ridicată de cei opt mineri va fi rezolvată.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here