Actualitate

Orașul lui Brâncuși, vizitat de ambasadorul Poloniei

 | 27 ianuarie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Joi, 26 ianuarie 2017, s-a aflat la Târgu-Jiu, într-o vizită oficială, Excelența Sa, Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România. Acesta a venit însoțit de Michalina Radecka-Kowalska – consilier pe probleme economice în cadrul ambasadei. Programul vizitei a fost unul complex, cuprinzând discuții cu autoritățile locale, o întâlnire cu mediul de afaceri, o conferință de presă, dar și vizitarea operelor lui Constantin Brâncuși și nu numai.

Semnatura eletronica CertDigital

Municipiul Târgu-Jiu s-a bucurat, joi, de vizita oficială a Excelenței Sale, Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România, care a venit însoțit de Michalina Radecka-Kowalska – consilier pe probleme economice în cadrul ambasadei. „Am avut două întâlniri; prima a fost cu reprezentanții autorităților publice locale, iar la cea de-a doua întâlnire au participat și reprezentanții mediului de afaceri din Gorj. Programul acestei zile este foarte încărcat. Este o onoare pentru noi vizita excelenței sale și îi mulțumim pentru prezență”, a declarat Gheorghe Paraschivu, prefectul județului Gorj.
Excelența Sa, Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România, le-a vorbit jurnaliștilor gorjeni despre relații de cooperare dintre România și Polonia: „vă mulțumesc pentru ospitalitate și pentru organizarea acestei vizite. Târgu-Jiu este un loc special pentru ambasadorul Poloniei. Aici am avut refugiați polonezi, când Polonia trecea printr-o perioadă dificilă. Așadar, în programul vizitei mele este și o vizită la cimitir pentru acei care au stat aici, dar și pentru a sărbători ospitalitatea și prietenia românească. Dar vizita mea la Târgu-Jiu este un element important al activității mele în România. Am avut discuții interesante cu autoritățile locale; am avut un schimb de idei interesant cu reprezentanții mediului de afaceri. Pe parcursul zilei vom avea și o expoziție despre Polonia și, bineînțeles, să nu uităm de Brâncuși. Pentru un ambasador, pentru a înțelege România, Brâncuși este foarte important. Vizita mea este una scurtă, dar foarte intensă”.
vizita ambasador 1Mai mult decât atât, ambasadorul Marcin Wilczek a precizat că țara sa derulează investiții importante în România. „Colaborarea dintre Polonia și România este una intensă. Învestiții poloneze în România valorează 500 de milioane euro. România are o rată de creștere economică importantă și Polonia are o creștere economică, nu atât de mare, dar constantă, ceea ce înseamnă că este un potențial important pentru dezvoltarea colaborării și am învățat de la cei cu care am discutat azi, că există legături cu companii poloneze pentru a produce bunuri din Polonia aici și că mediul de afaceri din Târgu-Jiu prospectează piața din Polonia și din câte am înțeles este un demers de succes. Așadar, cooperarea economică între cele două țări este concludentă”, a subliniat Excelența Sa, Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România.
Programul ambasadorului a continuat cu o Vizită la Masa Tăcerii și Poarta Sărutului din Parcul Central – Municipiul Târgu Jiu, 13.30-14.00, iar în intervalul orar 14.00-15.00 a avut loc o vizită la Parcul Coloana fără de Sfârșit, Ceas Solar polonez, morminte soldați polonezi- moment de omagiu cu depunere jerbe de flori. Programul s-a încheiat cu Vernisaj expoziție ”Poznan a la Europa. Europa à la Poznan”.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL