Actualitate

Ordonanță pentru corectarea “salariilor” de zero lei

 | 07 februarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Ministerul Finanțelor pregătește o ordonanță de urgență menită să corecteze erorile în baza cărora lefurile mai multor angajați nedidactici din sistemul de învățământ s-au înjumătățit sau au scăzut până la zero lei. Promisiunile pe această temă sunt menite să mai liniștească spiritele, după ce, în această săptămână, au apărut mai multe cazuri, inclusiv în Gorj, în care femeile de serviciu s-au plâns de faptul că trebuie să aducă bani de acasă pentru a putea lucra în continuare. În această situație s-a ajuns, după ce Guvernul a mutat plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, legea prevăzând că plata contribuțiilor se face la nivelul salariului minim pe economie de către acei angajați plătiți cu mai puțin decât cei 1900 de lei. În acest caz sunt femeile de serviciu, la Roșia de Amaradia existând cazuri în care aceste angajate sunt pontate câte 2 ore sau câte 4 ore pe zi, deși e clar că lucrează mult mai mult. Daniela Zavelca a aflat nu doar că luna aceasta ar urma să primească zero lei la salariu, ci ar trebui să mai vină cu bani de acasă. De unde de acasă nu știe exact pentru că soțul este fochist la școală și e clar că nici el nu are un salariu extraordinar. “Nu o să muncesc niciodată și să mai vin și cu bani de acasă ca să pot lucra. Nici nu puteam să concep vreodată că se ajunge la așa ceva. Au mai tăiat din salarii înainte cu 25%, dar nu a fost ca în prezent, să ne ia toți banii. Păi eu câștigam până acum aproape 300 de lei, iar acum contabilul a venit și a zis că lui calculatorul îi arată că are să îmi dea zero lei. Nu știa cât am să aduc de acasă ca să achit contribuțiile sociale, dar nu mi se pare corect ce se întâmplă. Să vină doamna ministru al Muncii să stea o zi în locul nostru aici și să vadă cum e să fii plătită cu zero lei și să mai și aduci de acasă. Clar că nu voi mai lucra în condițiile acestea”, a spus femeia. Primarul de la Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, se gândește să mute femeile de serviciu de la școli și grădinițe pe listele beneficiarilor de ajutor social. Astfel, acestea ar fi scutite de plata contribuțiilor sociale și ar primi bani la fel ca înainte. Problema este că angajatele respective nu se încadrează în criteriile care să le permită să primească ajutoare sociale în loc de salarii. “E încurajată nemunca pentru că nu înțeleg cum un beneficiar de ajutor social primește bani de la stat și nu i se oprește nicio contribuție, iar o femeie de serviciu care e toată ziua la muncă mai trebuie să aducă și bani de acasă. Nu ne rămâne decât să le trecem și pe ele la ajutorul social, dar nu știu dacă se încadrează în criterii pentru că sunt căsătorii, soții poate lucrează, poate au copii și atunci nu mai au cum să primească acești bani. În schimbul ajutorului le-am fi pus ca sarcină să vină la școli, dar lucrurile sunt atât de încurcate că nu știu cum le vom da de cap”, afirmă edilul, doar o modificare a legii de către Guvern putând să mai descâlcească un pic lucrurile și să îi mai calmeze pe oamenii care s-au trezit în aceste zile fără nici un venit sau cu mult mai puțini bani decât luaseră în luna anterioară.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL