Pădure devalizată cu dosar la Parchet! Furt şi ilegalităţi, la umbra Primăriei Bengeşti-Ciocadia

846

Primăria Bengeşti-Ciocadia se află iar în mijlocul unui scandal cu conotaţii penale după ce autorităţile locale au fost somate, la începutul acestei luni, de către Ocolul Silvic Polovragi să-i cedeze, recent, o pădure de 9,2 hectare deţinută timp de un deceniu, ilegal, de o femeie care nici nu ştia că are o asemenea proprietate. Titlul în cauză, eliberat cu bună ştiinţă de către Comisia de Fond Funciar a Primăriei Bengeşti-Ciocadia, a permis însă altor persoane din instituţie şi din afara ei să se folosească, în scop infracţional, de pădurea în cauză. O dovedeşte raportul de control al Ocolului Silvic Polovragi, organism care controlând suprafaţa preluată de la proprietarul în acte, bucureşteanca Anca Rodica, au constatat că de aici au fost tăiaţi ilegal peste 700 de arbori, creându-se un prejudiciu statului de peste 130.000 de lei. Raportul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci şi organelor de poliţie, conducerea ocolului anunţând că anchetatorii trebuie să recupereze prejudiciul în cauză, şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi. În perioada imediat următoare, foşti şi actuali salariaţi ai Primăriei Bengeşti-Ciocadia vor fi astfel traşi la răspundere penală de către procurori, pentru că au încredinţat pădurea bucureştencei Anca Rodica(care a recunoscut deja în faţa instanţei că nu a avut vreodată o proprietate în punctul Rânja), cu scopul de a o devaliza ei, sistematic, în ultimul deceniu.

În anul 2005, în timpul primului mandat al primarului Victor Giogia, Comisia Locală de Fond Funciar din Bengeşti-Ciocadia îi transforma în proprietari de pădure, peste noapte, pe şapte cetăţeni, trei fiind persoane decedate.
Ajung astfel proprietari de pădure, bucureşteanca Anca Rodica, care ia parcela 2, cea mai mare din tarlaua 136, de 9,2 hectare de teren, preotul din Ciocadia, Vasile Popescu, la momentul respectiv consilier local PSD, acesta revenind în aceeaşi funcţie în mandatul actual al lui Giogia, Angela Avrămescu, cunoştinţă de-a primarului şi de a fostului secretar, şi trei persoane decedate: Meche Alexandrina, Meche Nicolae şi Guşătoiu Constantin. Niciunul dintre cei şapte nu deţineau la momentul respectiv acte care să le ateste proprietatea în zonă. Cu toate acestea, Comisia de Fond Funciar din Bengeşti-Ciocadia, condusă în calitate de preşedinte de Victor Giogia, dar şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar, le emite titluri de proprietate celor şapte latifundiari fictivi.

foto 020Ilegalitatea, anulată doar parţial de instanţă
Ilegalitatea în cauză ajunge să fie anulată anul trecut de instanţa de judecată din Novaci, după ce cetăţeanul Constantin Smaranda reclamă penalitatea actelor emise pentru Anca Rodica, dar şi faptul că pădurea bucureştencei ajunge să fie exploatată de aşa-zisul socru al fostului secretar al comunei.
Smaranda reclama organelor penale, cu ani în urmă, că pădurea Ancăi Rodica, de fapt bun al statului, a fost jefuită cu acte false de către secretar, cu ştirea primarului.
Localnicul avertiza că Bistreanu a tras sforile necesare, prin titlul de proprietate dat Ancăi Rodica, ca suprafaţă de 9,2 hectare, mai exact parcela numărul doi din tarlaua 136, să ajungă la “socrul” său, Ion Zgripcea din Crasna, tatăl salariatei primăriei, Cornelia Bumbar, concubina acestuia.
Terenul nu i se încredinţează însă, în acte lui Zgripcea, ci i se dă Ancăi Rodica, bucureşteancă care habar nu are că a fost transformată în proprietara parcelei în cauză.
Femeia devine totuşi proprietară în acte, în timp ce ,,socrul” fostului secretar pune de fapt mâna pe pădure, femeia recunoscând anul trecut în faţa instanţei că nu a avut vreodată această suprafaţă de pădure. Hotărârea privind acordarea pădurii luate ilegal de Anca Rodica, şi ajunsă la fel de ilegal în proprietatea lui Zgripcea Ion, este însă anulată de instanţa Judecătoriei Novaci în dosarul nr.154/267/2014 prin sentinţa civilă nr.392 din 15.04.2014,rămasă irevocabilă prin hotărârea Tribunalului Gorj.

victor geogia insGiogia, obligat de Radar să cedeze pădurea!
În ciuda hotărârii în cauză, primarul Giogia a refuzat timp de un an şi jumătate să predea pădurea Ocolului Silvic Polovragi, deşi titlul de proprietate în cauză fusese anulat, iar acesta revenea de drept statului. A fost necesar ca Smaranda să reclame ilegalitatea la “Radarul Pădurilor”, ca cei de la Ocolul Silvic Polovragi să poată interveni şi să preia bunul statului, devalizat într-un hal în ultimul deceniu.
Şeful Ocolului Silvic Polovragi, Liviu Mătrăgună, susţine că abia pe 2 noiembrie 2015 a intrat în posesia celor 9,2 hectare de pădure, fiind anunţat că titlul de proprietate eliberat în 2005 de autorităţile din Bengeşti-Ciocadia pe numele Ancăi Rodica a fost anulat de instanţă.
“După ce am fost informaţi de anularea titlului în cauză am procedat la solicitarea cedării pădurii de către autorităţile din Bengeşti-Ciocadia. Pe 2 noiembrie am preluat astfel suprafaţa de 9,2 hectare de pădure, şi am iniţiat aici un control de urgenţă. Verificarea s-a desfăşurat în perioada 2-12 noiembrie ceea ce am constatat urmând să fie transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci şi organelor de poliţie. Asta deoarece, urmare a inspecţiei de fond, necesare pentru a ştii ce suprafaţă de pădure preluăm, şi a marcării cioatelor am constatat o lipsă masivă de arbori de esenţă gorun, care arată un prejudiciu adus statului de peste 130.000 de lei”, a declarat Liviu Mătrăgună.

sentinta1Lipsă peste 413 mc de lemn!
Citind din raportul de control, şeful de ocol a explicat că, în urma verificării în cauză, s-au bătut cu marcă pentagonală 708 arbori cu un volum total de 413,11 mc, şi o valoare de 132.863,26 de lei. “Este cel mai mare furt de lemne constatat de Ocolul Silvic Polovragi, prejudiciul trebuind recuperat. Nu mă interesează cine se face vinovat de devalizarea pădurii produse în ultimii 8-10 ani, fie că e primar, că e prim-ministru ori e simplu cetăţean, el trebuie să răpundă”, a completat, ferm, Mătrăgună, spunând că proprietara în acte a pădurii va fi prima luată la bani mărunţi, deoarece aceasta nu a beneficiat de niciun fel de pază în ultimul deceniu.
Femeia ar putea scăpa de rigorile legii mai ales dacă nu a beneficiat deloc de pe urma furtului masiv de lemne din pădurea proprie, dar vor răspunde penal pentru devalizarea din avutul obştesc, cu siguranţă, Bistreanu, dar şi edilul local, somat de Smaranda să preia pădurea ca să o predea la stat.

Ocolul nu putea face inspecţii, hoţii erau asiguraţi
Lemnul dispărut din pădurea oferită unui proprietar care habar nu avea de ce deţine ar putea acoperi un tren cu zece vagoane. Cu toate acestea lemnul a dispărut şi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru devalizarea masivă care depăşeste 132.000 de lei. “Nu am mai văzut aşa ceva! Noi nu puteam interveni, deşi am fost sesizaţi, deoarece pădurea avea un proprietar în acte care nu a făcut nimic pentru a o păzi. Noi controlăm de două ori pe an doar pădurile la care noi le asigurăm pază”, a subliniat Mătrăgună, anunţând că a transmis raportul de control către organele de anchetă, obligate să tragă la răspundere vinovaţii pentru dezastrul din parcela 2. De altfel, anchetatorii nu ar trebui să se limiteze la a verifica felul în care a intrat în posesia pădurii Anca Rodica, ci ar trebui să controleze, pe acelaşi considerent, şi pe cei şase proprietari, în acte.

primaria bengesti ciocadiaPădurea Rânza, bătaia de joc a autorităţilor
Dacă Smaranda nu făcea demersul în instanţă, judecându-se pentru asta câţiva ani, şi nu apela la Radarul Pădurii, hoţii furau în continuare pe rupte din proprietatea statului. Corupţia din Primăria Bengeşti-Ciocadia a rămas însă în floare, primarul condamnat de două ori cu suspendare rămânând, în continuare în funcţie, deşi s-a dovedit că şi-a împroprietărit ilegal propria mamă, dar şi un alt bucureştean, Ion Grivei, pus în posesie tot cu acte false, acesta devenind proprietarul a 6,5 hectare de pădure în punctul “Valea Mare”.
“Şi împroprietărirea lui Grivei a fost orchestrată tot de Bistreanu şi Giogia care mai au un dosar în instanţă, suspendat, prin care doresc să mai pună mâna pe 15 hectare de pădure în zonă. Dosarul se află suspendat la Judecătoria Novaci, ambii solicitanţi fiind siguri că vor pune mâna pe pădurea în cauză, ambii scăpând printre degetele legii”, a conchis Smaranda.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. La puscarie cu derbedeii astia de primar si fost secretar.NASULE atentie se stringe latul,ia ti valiza si dute cit mai departe de primarie acum cind migreaza musulmanii catre europa de vest,ca poate nu te mai recunosc ai nostri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here