Pandurii a scăpat de faliment până la toamnă, cel puțin!

571

Instanța de judecată nu a pronunțat, ieri, nici un verdict cu privire la cererea de faliment a echipei Pandurii, la termenul din procesul aflat pe rolul Tribunalului Gorj discutându-se despre raportul de activitate al clubului de fotbal. Raportul respectiv, depus de administratorul judiciar va fi analizat de un practician în insolvență desemnat cu această ocazie. Irina Vâlceanu a fot aleasă de instanță dintr-o listă mai lungă pentru a face munca respectivă, din sală transmițându-se că e foarte posibil ca femeia să fie în concediu maternal, informația nefiind confirmată ca și certă de nimeni. Judecătorul sindic a luat însă act de această posibilitate și a transmis că există varianta înlocuirii acestei persoane la termenul următor sau într-o ședință de Cameră de Consiliu. Următorul termen din proces a fost stabilit pentru începutul lunii septembrie, instanța confirmând că așteaptă în continuare o sentință în dosarul în care Pandurii le cere acționarilor săi să își achite contribuțiile financiare din anii trecuți. Fără o sentință definitivă în acea cauză nu poate fi soluționată nici cererea de faliment și, ca urmare, până la pronunțarea unui verdict definitiv mai este cale lungă. Cert este că, deocamdată, la ambele dosare, și la cel de faliment și la cel cu acționarii, a ajuns raportul expertului contabil cu privire la sumele pe care acționarii de la Pandurii le-ar datora la bugetul echipei de fotbal. Expertiza a confirmat faptul că nu mai puțin de 19 milioane de lei sunt datorați de Complexul Energetic Oltenia, de Consiliul Județean Gorj, de Consiliul Municipal, de Artego și de USMO către bugetul Pandurii. Banii respectivi reprezintă milioanele de euro despre care principalul creditor al clubului, Marin Condescu, a tot vorbit în ultima vreme că sunt neplătite și că din lipsa acestor bani echipa a ajuns în situația actuală. Practic, toți cei cinci acționari au îngropat echipa în datorii când au decis să nu o mai finanțeze, lucru pe care legislația comercială îl sancționează. Termen în procesul dintre acționari și club este săptămâna viitoare, când e foarte posibil ca instanța să decidă în favoarea obligării datornicilor la plata sumelor restante. Decizia pe care o va lua judecătorul nu este definitivă, dar ea are titlu executoriu și în baza ei clubul își poate cere imediat banii de la datornici, ceea ce ar duce la o îmbunătățire substanțială a situației financiare de la Pandurii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here