Pedeapsa finală pentru un angajat al Primăriei Tismana acuzat de luare de mită!

885

Verdict final al judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova într-un dosar în care un funcționar al Primăriei Tismana, responsabil cu Urbanismul, a fost judecat pentru luare de mită. Inițial, Cristian Eugen Moldoveanu fusese găsit nevinovat anul trecut de către magistrații Tribunalului Gorj, dar acum lucrurile au luat o altă întorsătură pentru acesta. Judecătorii instanței superioare l-au condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, decizia lor fiind definitivă de această dată. Condamnarea vine după ce procurorii au contestat verdictul de la Târgu-Jiu, convinși fiind că există probe în dosar care să susțină acuzațiile formulate împotriva inculpatului.
“Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Desfiinţează sentinţa atacată şi rejudecând, În baza art. 289 alin. (1) Cod penal, condamnă pe inculpatul Moldoveanu Cristian Eugen la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul art. 67 alin. (2) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani care se va executa conform art. 68 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, a hotărât Curtea de Apel Craiova.
Instanța l-a obligat pe inculpat ca pe parcursul celor trei ani să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, dar și să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Tismana sau Consiliului Local Tismana, adică instituțiile în cadrul cărora a lucrat în momentul comiterii infracțiunii. Moldoveanu a fost acuzat de procurori că ar fi primit 700 de lei șpagă de la o localnică pentru a-i elibera o autorizație de construcție, femeia primind asigurări că nu va fi amendată dacă se apucă de lucrări în lipsa documentului respectiv.

1 COMENTARIU

  1. Asta e legea în România un om care poate a greșit odată e terminat pe viață! !! Acest om creste 3 copii din care 2 nu sunt ai lui!!!! Alții fura milioane de euro și nu mai pățesc nimic și va mai întrebați de ce lumea și tineret îl regreta pe CEAUSESCU!!! PAI UITAȚI LA DUREA LA NASTASE ETC. ETC !!! ĂSTIA NU AU LEGE ĂSTIA AU AVERI CARE NU LE POT DEMONSTRA AU NENOROCIT SPITALE ȘI IMPLICIT OAMENI IAR OMUL ĂSTA ….. CHIAR DACĂ A GREȘIT PT 700 DE LEI ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here