Actualitate

Pediatria din Policlinică se inaugurează în prezenţa ministrului Arafat

 | 20 noiembrie 2012, 16:49 | 0 comentarii | 

Astăzi, la ora 12:30, în prezenţa ministrului Sănătăţii – Raed Arafat şi a premierului Victor Ponta, are loc inaugurarea Pediatriei din Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare au fost finalizate pe acest tronson, astfel încât cabinetele de la Pediatrie vor oferi micilor pacienţi condiţii la standarde europene.

Semnatura eletronica CertDigital

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu organizează inaugurarea Pediatriei din Policlinică, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestui segment din Ambulatoriul SJU. „Inaugurarea Pediatriei are loc la ora 12:30, în prezenţa ministrului Raed Arafat, a premierului Victor Ponta şi a autorităţilor”, confirmă Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Între timp, proiectul de reabilitare continuă la celelalte cabinete, lucrările fiind în grafic; activitatea medicală din Policlinică se desfăşoară în continuare fără probleme. Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean se realizează în baza unui proiect european, pe fonduri nerambursabile, depus şi câştigat de Consiliul Judeţean Gorj. Termenul de finalizare a proiectului de reabilitare, modernizare şi echipare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este de 18 luni de la data demarării lucrărilor, astfel că anul viitor proiectul va fi finalizat.

Reabilitarea şi dotarea Policlinicii, pe fonduri UE
Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean se realizează în baza unui proiect european, pe fonduri nerambursabile, depus şi câştigat de Consiliul Judeţean Gorj. Contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat în data de 23 februarie 2011. Reprezentanţii firmei care se ocupă de reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au precizat că lucrările se vor derula pe segmente, astfel încât să nu fie stopată activitatea la cabinetele medicale. Trebuie precizat faptul că, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a clădirii, un aspect semnificativ în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a Policlinicii este reprezentat de dotarea cabinetelor medicale cu mobilier şi echipamente specifice infrastructurii serviciilor de sănătate. Între acestea se regăsesc: echo doppler vascular cu sondă pentru vase cerebrale, electromielograf, ecograf oftalmo, electroencefalograf, Doppler vascular periferic, ecocardiograf cu Doppler color, ecograf 3D, histeroscop 3D electrocardiograf, spirograf, etc. Dotarea Ambulatoriului cu aparatură medicală performantă va duce la oferirea de noi servicii medicale în specialităţile existente, la creşterea adresabilităţii pacienţilor şi creşterea calităţii actului medical în cabinetele ambulatoriului, atât prin diagnostic mai precis şi mai rapid, cât şi prin diversificarea procedurilor de recuperare, reducerea timpului de recuperare şi reluarea activităţii de către pacienţi mai rapid. Valoarea totală a proiectului este de 19.454.812,64 lei, 85% din această sumă fiind valoarea eligibilă nerambursabilă, 13% valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 2% co-finanţarea eligibilă a beneficiarului, în speţă Consiliul Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL