Actualitate

Pentru cei 466.000 de lei încasați ilegal de fostul director, ANI bagă mâna adânc în buzunarul lui Negrescu și târăște la judecată Teatrul, Primăria și Consiliul Local Târgu-Jiu

 | 06 octombrie 2017, 00:30 | 0 comentarii | 

Marian Negrescu are un nou proces cu Agenția Națională de Integritate(ANI), de data aceasta la Tribunalul Dolj. Acum însă ANI s-a îndreptat, în instanță, și împotriva Teatrului Dramatic, Primăriei și a Consiliului Local Târgu-Jiu, cărora le cere să-i impute lui Negrescu, fostul manager al instituției de cultură, cei 466.000 de lei, încasați ilegal în baza celor 42 de contracte sancționate deja în instanță de Agenție. Prejudiciul cerut de ANI nu este singurul care îl duce spre un faliment personal pe actorul Negrescu, deoarece și Camera de Conturi Gorj, după ultimul control, a cerut ca fostului manager de teatru să i se impute alți 100.000 de lei, bani încasați ilegal din instituție, în perioada ianuarie-noiembrie 2014.

Semnatura eletronica CertDigital

Deși încearcă să rămână la conducerea Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” prin intermediul unui interpus, împins la concursul de manager aflat în desfășurare la Primăria Târgu-Jiu, lui Marian Negrescu îi bate la ușă falimentul. Asta deoarece, împotriva lui s-au îndreptat prin acțiuni legale două instituții de stat, care cer recuperarea de la acesta a unei sume totale de aproape 570.000 de lei(5,7 miliarde de lei vechi), bani care ar constitui un prejudiciu serios adus autorităților locale, în speță Primăriei și Consiliului Local Târgu-Jiu.

Anulare act
Mai exact, pe 18 septembrie, la Tribunalul Dolj, Agenția Națională de Integritate i-a deschis lui Negrescu, dar și celor două foruri de conducere municipală, plus Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, dosarul cu nr. 11557/63/2017, la Secția de Contencios Administrativ. Dosarul pe fond nu are stabilit încă un prim termen al procesului, dar cert este, potrivit autorităților locale, că dosarul are la bază demersul ANI de a recupera prejudiciul de 466.128 de lei, creat municipalității de fostul manager al teatrului târgujian, Marian Negrescu, care a încasat ilegal acești bani în perioada 2008-2013, pentru 42 de contracte semnate de acesta pentru el cu instituția de cultură.

De două ori ANI
A doua problemă serioasă a lui Negrescu se trage de la auditorii, care au verificat în iulie 2017, activitatea financiar-contabilă a Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, entitate aflată în subordinea Consiliului Local Târgu-Jiu. Aceștia au scos la iveală o serie de mari nereguli, demonstrând că instituția a fost iar prejudiciată cu câteva miliarde de lei vechi. Verificatorii au cerut, în consecință, Primăriei Târgu-Jiu recuperarea prejudiciului și au sesizat Agenția Națională de Integritate(ANI), încă din 28 iulie 2017, pentru încălcarea regimului conflictului de interese, din nou, de către managerul teatrului, Marian Negrescu. Potrivit raportului Camerei de Conturi Gorj, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, Negrescu a încasat ilegal alți 101.700 de lei, din opt contracte de colaborare cu instituția pe care o conducea, asta după ce respectivul și-a pierdut, între timp, funcția de manager al teatrului târgujian, tot pentru încasarea ilegală a celor 42 de contracte. Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu confirmă solicitarea ANI, dar și faptul că vor trebui să recupereze banii nu doar de la Negrescu, ci și de la restul persoanelor din teatru care au încasat acești bani.

Alexandrescu, bun de plată!
Lista este lungă și cuprinde o serie de actori care au primit premii din bani publici, diverși angajați care au fost bonificați ilegal, mașiniști, tehnicieni, șefa de personal, Magdalena Bălan, care s-ar fi remunerat singură pentru comisiile de angajare ale teatrului din care ea a făcut parte, Ion Alexandrescu-șeful actorilor care a semnat regii, scenografii, asistență regie fără studii de specialitate și chiar directorul interimar al teatrului, Cosmin Brehuță, remunerat conform raportului Camerei de Conturi pentru regie și asistență regie fără a avea, de asemenea, studii de specialitate. Cei mai mulți bani de dat înapoi îi are însă Ion Alexandrescu, care a fost mâna dreaptă a lui Negrescu și cu care cel din urmă ar fi împărțit ultimele contracte ilegale din teatru.

Concurs cu trei candidați pentru locul lui Negrescu!
În ce privește concursul pentru postul vacant părăsit forțat de Negrescu, în cursă au mai rămas acum trei dintre cei cinci candidați. Bogdan Caragea și Eugen Titu nu au reușit, de altfel, să treacă de proba de miercuri a concursului pentru postul de manager al teatrului din Târgu-Jiu. În cursă a mai rămas Cosmin Brehuță, actualul director interimar, care a obținut 8.05(și care deși nu vrea să fie asociat cu Negrescu a fost băgat în aceeași oală de Camera de Conturi, prin trocul făcut cu Alexandrescu și fostul manager al teatrului), și actorii Ionel Stoica și Armand Calotă care au obținut fiecare nota 7. Managerul instituției teatrale din municipiu va fi cunoscut abia pe 6 octombrie, când cei trei vor susține ultima probă de concurs.
ANAMARIA STOICA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL