Actualitate

Peste 200 de candidaturi pentru posturile de director și director adjunct din Gorj

04 octombrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  897 vizualizari
colegiul-auto-traian-vuia1

Există șanse ca o parte dintre posturile de director și director adjunct din învățământul preuniversitar gorjean să rămână neocupate. Asta deoarece pentru cele 170 de posturi scoase la concurs la nivelul județului Gorj au fost depuse doar 228 de candidaturi, iar asta în condițiile în care sunt și persoane care și-au depus candidatura pentru mai multe funcții.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, din totalul de 228 de candidaturi, cele mai multe au fost depuse pentru funcția de director. ”Pentru funcțiile de director și director adjunct din învățământul preuniversitar gorjean au fost depuse un număr total de 228 de candidaturi. Dintre acestea, 154 au fost depuse pentru funcția de director, 90 la unitățile de învățământ din mediul urban și 64 la unitățile de învățământ din mediul rural. Pentru posturile de director adjunct au fost depuse 74 de candidaturi, dintre care 55 în mediul urban și 19 în mediul rural”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj. Dintre cele 170 de funcții de conducere scoase la concurs la nivelul județului nostru, 120 sunt posturi de director. Numărul posturilor de director adjunct este mult mai mic. Mai exact, au fost scoase la concurs doar 50 de posturi de director adjunct, în 45 de unități de învățământ. În marea majoritate a cazurilor este vorba de un singur post. La o singură unitate de învățământ din Gorj, Liceul Tehnologic Turceni, sunt scoase la concurs trei posturi de adjunct. La alte trei unități de învățământ sunt disponibile câte două posturi de director adjunct. Este vorba de Colegiul Auto “Traian Vuia” Târgu-Jiu, Colegiul Național “Spiru Haret” Târgu-Jiu și Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu. Rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor de înscrise vor fi afișate pe 7 octombrie.  Reamintim că, pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții: au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare; sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare; sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea; dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele “Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea; nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare; nu au avut statutul de “lucrător al Securității” sau “colaborator al Securității”.  De asemenea, aceștia mai trebuie să treacă și de trei probe, o probă scrisă, constând în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, analiza CV-ului și un interviu în fața comisiei de concurs. Proba scrisă se va desfășura pe 12 octombrie și are ca scop evaluarea aptitudinilor cognitive şi competențelor manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%. Analiza CV-ului și interviul se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Toate probele sunt obligatorii. Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare este de 35 de puncte. Potrivit metodologiei, sunt declaraţi “admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte. Este declarat “promovat” la concurs candidatul “admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total. În cazul egalităţii de punctaj, este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, pentru unităţile de învăţământ cu filiera tehnologică, este declarat “promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocaţională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unităţii de învăţământ, iar pentru celelalte unităţi de învăţământ este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă şi în această situaţie egalitatea persistă, este declarat “promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a Curriculumului Vitae. Primele rezultate ale concursului vor fi afișate pe 18 noiembrie, iar contestaţiile se vor depune în perioada 21 – 23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie.
Roxana Lupu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL