PNL Gorj atacă PSD pentru viitoarele promovări din CEO

539

PSD Gorj își bate joc de mineri și energeticieni, prin aducerea în directoratul Complexului Energetic Oltenia a lui Laurențiu Ciurel și Gabriel Giorgi, oameni cu grave probleme de integritate, se arată într-un comunicat de presă al organizației liberale.

“Liderii PSD Gorj doresc să impună în directoratul Complexului Energetic Oltenia pe Gabriel Giorgi și Laurențiu Ciurel. Solicităm PSD Gorj să dezmintă aceste informații apărute în spațiul public, dat fiind faptul că acestea creează neliniște în rândul salariaților CEO. În caz contrar, liderii PSD Gorj reconfirmă faptul că nu mai au nicio urmă de decență și respect față de angajații celei mai mari entități energetice din Oltenia”, se arată în documentul transmis, ieri, presei de către PNL Gorj, asta după ce liderul social-democrat Florin Cârciumaru a anunțat miercuri că îl susține pe directorul Minprest Rovinari pentru o funcție în Directoratul CE Oltenia.
“Cele două persoane pe care PSD dorește să le impună în conducerea companiei și-au manifestat, în mai multe rânduri, disprețul față de mineri și energeticieni. La sesizarea PNL Gorj, Ciurel a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combatere a Discriminării, pentru că a acordat preferențial prime de 8 Martie, pentru femei. De asemenea, Laurențiu Ciurel îi numea leneși, bețivi și chiulangii și chiar a declarat că o măsură de eficientizare a companiei ar fi oprirea benzilor și transportarea cărbunelui cu plasele. «Dacă minerii ar pune mâna pe târnacop sau ar duce cărbunele nu pe bandă, ci cu sacoșa în depozitele termocentralei, ar ieși mult mai ieftin.», declara Ciurel. În aceeași manieră, Gabriel Giorgi susținea, pe un post de televiziune, că minerii sunt bețivi”, se completează documentul liberal.

Falimentarii CEO
“Cele două persoane, susținute de PSD, mai au în comun faptul că au dus în pragul falimentului companiile în fruntea cărora au fost, făcând o serie de inginerii financiare cu banii statului. În perioada în care Laurențiu Ciurel a condus Complexul Energetic Oltenia, compania a înregistrat pierderi record, de 961 milioane de lei, în 2015, în 2014 fiind înregistrat un bilant negativ de aproape 700 de milioane de lei, în condițiile în care, în 2012 a preluat compania cu un profit de 118 milioane de lei. Și Minprest, compania condusă de Gabriel Giorgi, a fost adusă în pragul falimentului, o mulțime de ilegalități fiind constatate de instituțiile de control”, se subliniază în comunicatul de presă.
De altfel, prin intermediul documentului, conducerea PNL Gorj consideră că susținerea celor doi, de către PSD Gorj, pentru a face parte din Directoratul Complexului Energetic Oltenia “este o lipsă de decență de respect față de gorjeni”, liberalii solicitând, totodată, conducerii Ministerului Energiei să nu dea curs unei asemenea solicitări “pentru că ar readuce incompetența și lipsa de integritate în conducerea companiei”.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here