Polaris a făcut curat în Târgu-Jiu!

734

După aproape o săptămână de când munții de gunoaie nu au fost ridicați din mai multe cartiere ale municipiului Târgu-Jiu, societatea de salubrizare Polaris M Holding a trecut la treabă la finele săptămânii trecute ca urmare a achitării a o parte dintre datoriile înregistrate de cele circa 30 de asociații de proprietari din municipiu.“Începând cu data de 6 octombrie 2017, S.C. Polaris M Holding S.R.L., ca urmare a eșalonărilor încheiate cu asociațiile de proprietari, a început prestarea serviciului de salubrizare în toate cartierele municipiului Târgu-Jiu. Pe această cale, ne cerem scuze față de locuitorii orașului care sunt cu plata la zi pentru disconfortul creat, dar fiecare trebuie să înțeleagă că orice serviciu prestat trebuie plătit. În același timp, rugăm administratorii și președinții asociațiilor de proprietari să respecte eșalonările semnate cu firma de salubrizare, termenele stabilite pentru plata sumelor restante, pentru a nu se ajunge, din nou, la sistarea acestui serviciu în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea Polaris Târgu-Jiu.Începând cu data de 1 octombrie, ca urmare a faptului că o parte dintre asociaţiile de proprietari înregistrau întârzieri la plata facturilor cu mult peste 45 de zile, suma totală a datoriilor fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei, operatorul de salubrizare de la nivelul municipiului Târgu-Jiu a sistat prestarea serviciului în mai multe cartiere. Cele 30 de asociații de proprietari care înregistrau creanțe fie mai vechi, fie de o valoare mai mare, sunt din cartierele: Nicolae Titulescu, Plopilor, LIDO, 9 Mai, Teilor, 23 August şi Lotrului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here