Poliția la ușă, țipete și urlete în sala de clasă! – Scandal la Asociația de Proprietari nr.48 la alegerea președintelui

1303

Finalizarea mandatului președintelui Asociației de Proprietari nr.48 din zona Debarcader a strâns la Adunarea Generală, întrunită, vineri, la ora 18.00, într-o sală de clasă a Liceului nr.4 din Târgu-Jiu, nici 10% dintre deținătorii de imobile din zonă. Proprietarii s-au arătat dezinteresați de procedura democratică de alegere a celui care le va decide, în anii viitori, investițiile din asociație, curățenia scărilor și colectarea debitelor, sătuli de scandalurile care s-au ținut lanț, aici, în ultimii ani. În jur de 40 de proprietari, din cei 450 existenți, au făcut însă efortul de a petrece două ore într-o sală super încălzită, în care s-a urlat și s-a apostrofat zgomotos. Într-un final, prin ridicări de mâini, 25 de locatari au spus da pentru singurul contracandidat al fostului președinte, în timp ce șapte i-au oferit votul de încredere tot celui care a condus asociația în ultimii doi ani.

Proprietarii din Asociația nr.48 și-au făcut apariția timid în curtea liceului din municipiu, joi seara, cu câteva minute înainte de ora anunțată a Adunării Generale. Persoane în vârstă, dar și tineri au vrut să vină să vadă cum se desfășoară ședința, anunțată la fiecare scară de bloc, partizanând fie cu fostul președinte, fie cu cel care și-a anunțat intenția de a-l lăsa pe respectivul fără funcție, prin vot. În curtea unității de învățământ erau staționate și două mașini de poliție, agenții și polițiștii locali fiind chemați aici de Ion Paliță, președintele asociației căruia i se finalizase mandatul, pentru a se evita răfuielile de care se vorbea în ultimele zile printre proprietarii de locuințe din zonă. Toma Șărămăt, inspector al Primăriei Târgu-Jiu, responsabil cu asociațiile de proprietari, a fost invitat și el la Adunarea Generală, dar acesta i-a salutat pe cei prezenți și le-a urat succes în activitatea pe care urmau să o realizeze, salariatul instituției publice explicând că nu are nicio calitate și nu poate influența în niciun fel lucrările Adunării Generale ale Asociației nr.48. Acesta a subliniat doar că lucrările Adunării Generale în cauză pot fi contestate în următoarele 7 zile.

Polemică pe calitatea de membru
După plecarea lui Șărămăt, Ion Paliță a luat cuvântul, de la catedra clasei în care se desfășura ședința, explicând că i s-a terminat mandatul, că se va alege atunci noul președinte și că va avea o dare de seamă, cu această ocazie, în fața proprietarilor. La catedră se mai afla doar administratorul asociației, Nicolița Rădoescu, și cenzorul, restul comitetului fiind absent, unii proprietari explicând că acest for era, de fapt, inexistent.
După ce a citit ordinea de zi, Paliță a explicat că drept de vot îl au doar membri asociației, explicând că aceștia sunt persoanele care locuiesc, potrivit legii, în asociația nr. 48 și au făcut o cerere în sensul de a deveni membri.
Cele spuse de Paliță au creat însă scandal în sală, știut fiind că solicitarea în cauză nu era făcută și de contracandidatul respectivului. “Domnul Dobroiu nu participa la ședință că nu este membru. Nici nu poate fi votat. Dacă dânsul nu iasă din sală..”, a spus Paliță, în țipetele celor din spatele sălii.
O locatară a ripostat, certându-l pe fostul președinte că pune condiții. “Eu sunt proprietar, cum puteți spune așa ceva”, a ripostat și cel vizat de somația lui Paliță.
Proprietarul Dobroiu i-a mai transmis însă lui Paliță că “s-a făcut de râs” prin cele susținute, asta în timp ce administratorul asociației a sărit în apărarea proprietarului.
Rădoescu le-a explicat celor din sală că toți cei care locuiesc în asociație pot participa și vota la Adunarea Generală.

Sculă, avocați și o plângere penală!
“Te dai mare sculă”, i-a transmis însă Paliță lui Virgil Dobroiu, cel care se anunțase, neoficial, drept contracandidatul său, asta în ripostele grupului, care îl susținea pe proprietar. Fostul președinte, în vacarmul general, le cere participanților să fie civilizați, amenințând că va contesta lucrările Adunării Generale, urmând ca proprietarii să-i plătească avocații.
Chiar dacă subiectul nu părea închis, cu greu, fostul președinte a dat citire dării sale de seamă, vorbind de diminuarea, pe mandatul său de doi ani, a datoriilor asociației, despre investițiile făcute și despre procesele câștigate împotriva rău-platnicilor, peste 40 de dosare fiind bifate de Paliță pozitiv în instanță.
O parte dintre cele citite au fost hulite ori completate de cei prezenți, unii fiind chiar rău-platnicii asociației, cea mai vocală persoană din sală având, în mod incredibil, un debit de 178 de milioane de lei vechi la asociație, bani acumulați într-un deceniu. Proprietarii au mai cerut iluminat pe scările unde nu există, executarea rău-platnicilor și angajarea unui instalator.
“La venirea mea în funcție, în 2015, asociația avea debite de 2,7 miliarde de lei vechi din care am recuperat un miliard. Am găsit aici numeroși proprietari care aveau datorii de peste 100 de milioane de lei vechi la asociație, 125 având între 5-10 milioane vechi. Am realizat somații și procese cu marii datornici, fără avocați angajați, pe care le-am câștigat în instanță recuperând o mare parte din datoriile respectivilor. Opt dosare, deși câștigate în instanță, sunt greu de executat, o parte dintre proprietari fiind decedați”, a citit fostul președinte Ion Paliță.
În darea de seamaă, Paliță anunță că i-a făcut o plângere penală administratorului asociației de proprietari, acuzând-o de o serie de infracțiuni realizate în funcție. “Hoațo, ești o hoață!”, a strigat Paliță, în timp ce cea vizată riposta.
Administratorul a ripostat, de altfel, zgomotos, timp de câteva minute, certându-se în plină ședință cu fostul președinte.

Un proxenet,un cazier, un președinte..
Într-un final, după acuze la adresa lui Paliță, care a împărțit în sală o copie a unui articol publicat de presa locală despre Virgil Dobroiu, în care acesta era acuzat că a fost proxenet, respectivul replicând cu o copie a cazierului său, eliberată din 2017, prin care demonstra că nu are cazierul pătat, și amenințându-l pe președinte cu judecata, proprietarii, doar 32 rămași în sală, au trecut la vot. Virgil Dobroiu a câștigat confruntarea, 25 de persoane votând pentru acesta, în timp ce doar șapte pentru Paliță. Virgil Dobroiu s-a declarat mulțumit de rezultat, a anunțat că nu vrea să fie remunerat pentru activitatea ce o va presta și că va angaja un instalator la asociație. Noul președinte a mai spus că persoanele, care nu-și vor face treaba în asociație, vor fi date afară și că îi va executa pe cei cu datorii, dar mai “omenește”.
Ion Paliță a anunțat, încă o dată, că va contesta adunarea și pe câștigătorul alegerilor, în timp ce Dobroiu l-a amenințat că-l va da în judecată pentru acuzele făcute, în plen, la adresa sa.
Aanamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here