Actualitate

Poliţist băgat în spital de un motociclist

 | 08 decembrie 2015, 00:10 | 1 coment | 

Un poliţist gorjean a ajuns la spital după ce a fost accidentat de un motociclist care a refuzat să oprească la semnalul omului legii. În prezent, motociclistul este arestat la domiciliu.

Semnatura eletronica CertDigital

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa, la Tismana. Poliţistul Gheorghe Adrian Borc i-a făcut semn să tragă pe dreapta pentru control unui tânăr de 23 de ani, din Peştişani, care se deplasa cu o motocicletă. În loc să oprească însă, motociclistul şi-a continuat drumul şi l-a lovit în plin pe poliţist, trântindu-l la pământ. În urma accidentului, omul legii a suferit leziuni ce necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În ceea ce-l priveşte pe tânărul de 23 de ani, acesta a fost reţinut pentru ultraj şi conducere fără permis, poliţiştii descoperind că acesta nu avea dreptul de a conduce motocicleta pe drumurile publice, motiv pentru care probabil a şi refuzat să oprească la semnalul agentului. Ulterior, tânărul a fost pus sub arest la domiciliu. „Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu (…), cu privire la inculpatul Mălăescu Valentin – cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. (…) dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut. (…) Ia faţă de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.12.2015 până la data de 04.01.2016, inclusiv. (…) Impune inculpatului ca pe durata măsurii preventive dispuse să nu părăsească imobilul unde locuieşte, situat în comuna Peştişani, sat Peştişani, judeţul Gorj, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu şi să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu martorii. (…) Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se arată în hotărârea instanţei.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Poliţist băgat în spital de un motociclist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL