Actualitate

Polițistul acuzat de luare de mită rămâne sub control judiciar

 | 14 decembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Agentul din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, trimis în judecată pe 27 septembrie, pentru luare de mită, va rămâne sub control judiciar în timpul procesului. Decizia a fost luată, ieri, de magistrații Tribunalului Gorj, care nu au stabilit deocamdată când va începe procesul. ”Menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul Negoiță Gabriel. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, au decis, ieri, judecătorii. Pe 25 octombrie, prima instanță a respins cererile şi excepţiile formulate de omul legii și a dispus începerea judecăţii în cauză. Decizia a fost contestată, urmând ca verdictul să fie stabilit la Curtea de Apel Craiova, pe 19 ianuarie.
Bărbatul a fost și reținut, în timpul cercetărilor, însă a fost pus în libertate după cele 24 de ore petrecute în arestul IPJ Gorj. În urma audierilor, procurorul de caz a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar. Omul legii este acuzat că ar fi comis 12 fapte. ”La data de 12 decembrie 2016 martorul denunţător I C a sesizat că în vara anului 2014 a avut o altercaţie minoră cu două persoane care în timp ce se jucau cu o minge au lovit autoturismul unui vecin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar I C a apreciat că lucrurile au fost lămurite, considerând că a fost mai mult o discuţie între locatarii aceluiaşi cartier. După o lună, I C a fost contactat de Negoiţă Gabriel – agent de poliţie la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal cu referire la incidentul mai sus menţionat. Agentul de poliţie i-a solicitat o întâlnire, spunându-i să vină în târgul de maşini. I C a acceptat şi s-a întâlnit în locul respectiv cu agentul Negoiţă Gabriel care era îmbrăcat în uniformă. În cadrul întâlnirii, agentul Negoiţă Gabriel l-a asigurat că nu sunt probleme în cadrul dosarului întrucât o cunoaşte pe CC – mama uneia din cele două persoane cu care avusese altercaţia cu o lună în urmă şi va vorbi personal cu ea. La circa trei săptămâni, agentul de poliţie l-a contactat din nou telefonic pe I C solicitându-i o nouă întâlnire, împrejurare în care i-a cerut suma de 200 de lei pentru a vorbi cu CC şi a rezolva astfel favorabil dosarul pe care-l avea în cercetări. I C i-a înmânat numitului Negoiţă Gabriel suma de 200 de lei. După aproximativ o lună, agentul de poliţie Negoiţă Gabriel l-a contactat telefonic pe I C şi s-au întâlnit. Cu ocazia întâlnirii Negoiţă Gabriel l-a asigurat pe I C că a discutat cu C C, că dosarul s-a finalizat, asigurându-l că nu mai sunt probleme şi i-a mai cerut suma de 200 lei pentru motorină întrucât îi trebuie să meargă la fiica sa. De asemenea, Negoiţă Gabriel l-a mai contactat ulterior pe I C şi i-a mai solicitat 200 de lei pentru motorină, sumă pe care a primit-o de la denunţător. Suma de bani i-a fost înmânată agentului de poliţie pe strada Comuna din Paris unde a venit cu autoturismul de serviciu şi fiind însoţit de un coleg”, aceasta este doar una dintre acuzațiile prezentate în cadrul comunicatului de presă întocmit de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Bărbatul se află la dispoziția IPJ Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL