Popa Călinoiu de la Poiana, reclamat că face politică în biserică

634

O parte dintre enoriaşii din Parohia Poiana ameninţă că-i vor face plângere preotului Nicolae Călinoiu pe motiv că respectivul ar face politică aproape în fiecare duminică, chiar în biserica pe care o conduce, chemându-l la slujbă, în acest sens, pe primarul PSD al localităţii, Ion Bârcă. Oamenii nu sunt supăraţi că primarul vine în fiecare duminică la biserică, ci sunt ofticaţi că la finalul slujbei edilul ar ţine predica alături de preotul Călinoiu. În biserică ajunge să se discute astfel despre consilieri, Bârcă plângându-se oamenilor că o parte a aleşilor locali îi sunt potrivnici, dar şi despre cetăţenii care nu sunt de acord cu politica de la vârful administraţiei locale. Preotul din Poiana nu neagă faptul că primarul vine la slujbe, dar menţionează că discuţiile după predică pornesc chiar de la enoriaşii care îl întreabă pe edil ba una, ba alta. Călinoiu subliniază, de asemenea, că el nu se face vinovat de nimic, căzând la mijlocul răfuielilor unora cu primarul Bârcă, el nefiind, de altfel, membrul ori simpatizantul vreunui partid politic.

Primarul Ion Bârcă din Turburea a ajuns să fie acuzat că vrea să-şi pună pile tot mai sus, mai sus de judeţ, adică la feţele bisericeşti. Cel puţin asta spun enoriaşii din Poiana care reclamă o apropiere interesată a edilului de preotul Nicolae Călinoiu. Şi asta deoarece popa i-ar aduce primarului voturi, permiţându-i să ţină predici politice în biserica din Poiana. Preotul spune că nu este un secret că Bârcă vine la biserică, asta deoarece nici nu ar putea el să oprească asta. “Domnul primar vine în biserică din când în când. Vine când simte dânsul, şi pot spune că de două săptămâni eu nu l-am văzut. În biserică stă la slujbă şi la final, este adevărat, enoriaşii îl mai întreabă una, alta de treburile comunei, asta cu atât mai mult cu cât satul Poiana nu mai are consilieri, doi fiind destituiţi din funcţii. Poiana îl mai are doar pe viceprimaru de care se ştie că este în conflict deschis cu primarul. Oamenii sunt interesaţi de satul lor şi de asta întreabă, dar nu se discută politică în biserică, asta vă garantez”, a declarat, ieri, preotul Nicolae Călinoiu.
În Poiana sunt însă doi consilieri în funcţie, viceprimarul Daju de la PSD şi fostul director al Şcolii Generale Poiana, prof. Constantin Popescu, tot de la PSD. Alţi doi consilieri de la PNL, din Poiana, au fost excluşi abia de două săptămâni.

Soţia preotului, promovată director de liceu
Preotul este acuzat că îi permite primarului imixtiunea în parohie, deoarece acesta s-ar simţi îndatorat faţă de edil, soţia lui Călinoiu, o tănâră profesoară, fiind promovată în septembrie director al liceului din localitate.
“Nu am datorii faţă de primar. Soţia mea a fost promovată director de liceu pe o cerere făcută la Inspectoratul Şcolar Gorj, are toate gradele”, a explicat Călinoiu, spunând că cei care îl atacă au interes politic, creând un astfel de conflict artificial între el şi primar. “Relaţia dintre mine şi primar este foarte bună! Nici nu ar fi corect să am un litigiu cu edilul local atâta timp cât şi noi solicităm ajutor autorităţilor. De asta am şi participat la una dintre şedinţele de Consiliu Local”, a mai declarat preotul, răspunzând astfel enoriaşilor care l-au acuzat că merge la şedinţele lui Bârcă pentru a-i întoarce gestul primarului care îi vine periodic la slujbele din biserică.

popa2.“Nu am reclamaţii..”!
Enoriaşii ameninţă că vor reclama la Înaltu’ comportamentul preotului din Poiana, solicitând mutarea acestuia la o altă parohie. În replică preotul Călinoiu spune că nu se teme de reclamaţii, deoarece nici nu ştie să aibă vreuna, comportamentul său fiind etic şi corect faţă de toată lumea. “Nu ştiu să am reclamaţii, deoarece am un comportament corect faţă de toată lumea. Dar pot avea reclamaţii, deoarece vine campania, iar în Turburea localnicii sunt cu patos când vine vorba de politică. Eu mă ştiu însă curat şi fără legături cu politica locală”, a mai menţionat Călinoiu, comentând şi faptul că este acuzat că şi surorile lui depind de primarul Bârcă.
Asta deoarece una dintre surorile lui Călinoiu este angajată a primăriei pe postul de inspector pe Achiziţii, iar cealaltă este învăţătoare. “Surorile mele lucrează de mult şi fiecare este profesionistă în domeniul ei”, a conchis popa Călinoiu, menţionând că nu vrea şi nu este în conflict cu cetăţenii comunei, lăsând libertate tuturor să gândească aşa cum îşi doresc.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here