Potârcă și Moșoiu, în așteptarea verdictului

396

Fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, dar și primarul din Drăguțești, Vasile Moșoiu, sunt în așteptarea verdictului pe care instanțele de judecată îl vor decide pentru fiecare în parte. Trimiși în judecată, în dosare diferite, aceștia au aflat ieri că mai au de așteptat puțin până vor afla dacă magistrații îi consideră sau nu vinovați. Cel mai simplu dosar, cel al lui Moșoiu, ar putea să aibă parte mâine de un verdict, edilul fiind acuzat că a vândut, printr-un intermediar, un teren primăriei pe care o conduce. Decizia instanței trebuia pronunțată ieri, dar a fost amânată până mâine, Moșoiu mai având pe rol și un al doilea dosar, în care are șanse mari ca toamna aceasta să afle un prim verdict.
ninel-potarcaPotârcă, în schimb, aflat deja după gratii, după condamnarea de săptămâna trecută la șase ani de închisoare, nu mai are prea multe emoții în dosarul în care este acuzat de dare de mită. Cel mituit este lichidatorul judiciar Matei Catrinoiu, banii, circa 5000 de lei, fiindu-i dați de “Obama” de Meteor pentru a-l face să ia anumite decizii pe care și le dorea afaceristul de etnie romă. Prima sentință din dosar ar trebui pronunțată peste o săptămână, asta în condițiile în care Potârcă și fratele său mai au pe rol la Tribunalul Gorj și un alt dosar, de evaziune fiscală, în care toamna aceasta ar putea primi, de asemenea, o decizie din partea instanței. Niciunul dintre verdictele menționate mai sus nu va fi definitiv, putând fi contestat de către inculpați sau procurori, caz în care procesele se vor muta la Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here