Presa gorjeană, în haine cernite

1221

Presa gorjeană este în doliu după ce de Înălțare, Mihaela Sîrbu, directorul și fondatorul ziarului Opinia Ta în Gorj, s-a stins din viață, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Ela avea doar 39 de ani, vestea cumplită șocând, ieri, jurnaliștii care au avut ocazia să lucreze, în ultimii ani, la publicația pe care aceasta o patrona.

Pe rețelele de socializare s-au postat deja, joi, numeroase mesaje de condoleanțe prin intermediul cărora cei care au cunoscut-o pe Mihaela Sîrbu și-au exprimat tristețea și părerea de rău față de decesul mult prea devreme al acesteia. “Cu cea mai mare tristețe anunțăm vestea șocantă a trecerii în neființă a ex-colegei noastre, Mihaela Sîrbu, membră a echipei Antenei 1 Tg-Jiu cu ani în urmă… La doar 39 de ani, sufletul ei s-a prea grăbit să prindă cer deschis, astăzi, la 1 din noapte… Admirabilă prin perspectiva pozitivă asupra vieții, Ela a avut întotdeauna un zâmbet pentru toată lumea și a fost foarte apreciată de toți cei care au avut ocazia s-o întâlnească. Este fondatoarea săptămânalului «Opinia ta în Gorj», pe care l-a condus mai mult de un deceniu, plecarea ei dintre noi fiind o mare pierdere pentru organizația ei media, ca și pentru comunitatea noastră.Tristețea și confuzia noastră în acest moment sunt puține, în comparație cu ceea ce trebuie să simtă familia Mihaelei Sîrbu, spre care merg rugăciunile noastre. Ne va fi dor de tine, Ela!”, este unul dintre nenumăratele mesaje sensibile transmise de cei care au cunoscut-o pe Mihaela Sîrbu.

Trupul neînsuflețit al fostei noastre colege și prietene a fost depus deja de joi la Capela Bisericii Sf. Nicolae din Târgu-Jiu, în lăcașul de cult urmând, duminică, la orele amiezii, să fie oficiată și slujba religioasă. Înhumarea va avea loc apoi la Cimitirul Municipal.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here