Președintele ALDE Gorj, doar un politruc mincinos angajat la stat! – Dian Popescu, pe bază de carnet, director comercial la o sucursală a Electrica SA

1077

Dian Popescu, liderul ALDE Gorj, face și el parte din gașca de partid a lui Tăriceanu, care, anul trecut, a inițiat, de la nivel înalt, procedura de politizare a societății Electrica SA, Ministerul Energiei fiind acționarul majoritar al acestui grup de distribuție și furnizare a energiei electrice. De altfel, încă de la începutul anului trecut, Dian, condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție, a început să tragă sfori și la societatea aflată în portofoliul acestui minister, cu intenția clară de a prinde o bucată din ciolanul pe care ALDE arătase clar că voia să pună stăpânire. Abia în februarie însă angajarea lui Dian Popescu este parafată la sucursala din București a Electrica, mai exact la SC Servicii Energetice Muntenia SA, unde mincinosul de la Gorj este, de mai bine de trei luni, director comercial.

Spunem asta deoarece cu puțin timp înainte de angajare, Dian își permitea să blameze publicația Gorjeanul și jurnaliștii ei, pe motiv că informația privind angajarea sa la Electrica ar fi doar o minciună, promovată în exclusivitate de acest ziar, numit de respectivul politruc drept “fițuică”. Același politician, plătit de gorjeni timp de patru ani pe post de senator, se angajează, în schimb, public că va anunța presa când va fi salariat la stat, lucru pe care, evident, că nu l-a făcut nici până în prezent, în ultimele sale declarații în media fostul consilier ministerial vorbind doar de o slujbă secretă pe care ar fi ocupat-o la Ministerul Energiei.

•Hoțul strigă hoții!
•Dian a pompat până a căpătat ceva gras la Stat
•Condamnarea penală l-a recomandat pentru funcția de director comercial!
•Firma la care este acționar în proporție de 50%, pe butuci! Dar nu prea contează…
•Consilier personal plătit cu mai puțin de 2000 de lei pe lună! Traficul de influență, gratis
•Dian Popescu: “Lucrez tot în Ministerul Energiei, dar nu contează ce fac”! (document-era angajat deja de o săptămână la Electrica)

Gorjeanul relata la începutul acestui an că, Dian Popescu, președintele organizației județene ALDE, urma să fie angajat la stat, mai exact la Electrica Distribuție, pe o funcție de conducere care i-ar fi impus să renunțe la poziția politică deținută în fruntea partidului de la Gorj. “Începând de luni, Dian Popescu își va începe noul serviciu la societatea unde Ministerul Energiei este acționar, spun surse avizate, funcția fiind însă incompatibilă cu statutul acestuia de lider al ALDE Gorj’’, relata Gorjeanul, în ianuarie, știrea având la bază nu doar informații de la nivelul Ministerului Energiei unde se vorbea de pe atunci că politrucul, fost senator, a reușit să tragă sforile necesare pentru a obține, pe baza carnetului de partid, un serviciu, în București, plătit gras din bani publici. La baza materialului de presă se aflau și alte informații din piață, legate de politizarea Electrica, prin ministrul ALDE al Energiei, la acel moment de genul: “Electrica SA preluată ostil de gașca de la ALDE,, ori “Schimbări majore la compania ce gestionează participațiile statului în energie. CA-ul a fost înlocuit in corpore, iar 4 din 5 administratori sunt acum membri ALDE, partidul ministrului Petcu”.

Neagă vehement și acuză
Știrea publicată de Gorjeanul îl scoate pe Dian Popescu la atac, acesta declarând la un post de radio din Târgu-Jiu, câteva zile mai târziu, că informația nu era adevărată, că nu își dorește nicio slujbă la Electrica, că nu renunță la șefia partidului, deoarece nu aspiră la nicio funcție de conducere la vreo societate de stat. Declarațiile de avere și interese ale lui Dian Popescu, scrise cu mâna sa și datate 12 februarie 2017, înregistrate în februarie 2018 odată cu angajarea la Electrica SA-SC Servicii Energetice Muntenia SA, îl contrazic pe politrucul care a blamat cu bună-știință o publicație și jurnalistul său, deoarece informațiile relatate atunci de Gorjeanul au avut darul să-i prelungească numirea efectivă aproape o lună de zile. Pe 13 februarie 2018, angajatorul din Capitală înregistrează însă declarațiile privind veniturile politrucului de la Gorj pe 2017, adică, SC Servicii Energetice Muntenia SA, locul în care Dian Popescu devine, peste noapte, director comercial.

Ai condamnare, ești promovat!
Inginerul în petrol și gaze, cu dosar penal la purtător, cătușe la mâini, o noapte de arest și o condamnare de cinci luni cu suspendare, dar și o firmă proprie pe buza falimentului, devine astfel, peste noapte, specialistul în finanțe. Aceste ”calități,, l-au recomandat pe mincinos director comercial al SC Servicii Energetice Muntenia SA, societate cu sediul în București, având Ministerul Energiei acționar majoritar. Într-o singură privință nu a mințit Dian, aceea că nu va lăsa, indiferent ce funcție prinde, șefia ALDE Gorj, structură care i-a asigurat nu numai locul de muncă la stat, ci și viitorul său politic.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here