Actualitate

Prima confruntare în dosarul “Elodia II”! Rudele lui Nistor, față în față cu Felix Dianu

 | 09 noiembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Magistrații Tribunalului Gorj au dispus, ieri, ca la următoarea înfățișare în dosarul bărbatului din Târgu-Cărbunești, acuzat că și-ar fi ucis prietenul în urmă cu șapte ani, fără să fi fost găsit cadavrul, să aibă loc audierea rudelor lui Daniel Nistor, care s-au constituit părți civile în cauză. ”Se acordă un nou termen de judecată pentru când se citează martorul lipsă cu mandat de aducere precum şi următorul martor din rechizitoriu. Pune în vedere părţilor civile prezente să se prezinte la următorul termen de judecată pentru a fi audiate”, a precizat instanța.
Dianu Felix a fost trimis în judecată pe 10 iulie, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și profanare de morminte. Acesta a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta se află sub control judiciar în timpul procesului. Cazul de la Târgu-Cărbunești este supranumit “Elodia II”, întrucât cadavrul bărbatului pe care l-ar fi omorât cel acuzat nu a fost niciodată găsit de anchetatori.
Faptele ar fi fost comise pe 15 februarie 2010. “La data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violență asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul și victima se aflaseră în relații de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict pe fondul unei relații între inculpat și fosta soție a victimei.
Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezența căreia a fost văzută victima, în viață sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix.
Ulterior comiterii faptelor expuse anterior, inculpatul a efectuat manopere menite a induce în eroare apropiaţii victimei N.D., sugerând că aceasta ar fi în viaţă, în scopul întârzierii sesizării organelor de urmărire penală.
La data de 22 februarie 2010, Poliţia orașului Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost sesizată de către fratele victimei N.D. cu privire la dispariția acesteia în împrejurări suspecte de pe raza oraşului Târgu Cărbuneşti, unde domicilia. Pentru găsirea victimei au fost efectuate activităţi de căutare pe o perioadă de mai bine de șapte ani, iar dispariția sa a fost intens mediatizată, nefiind identificat însă nici un semn de viaţă autentic, oricât de neînsemnat.
Menționăm că în cauză au fost efectuate investigaţii ample, menite a găsi victima, atât în cadrul procedurii dispariţiei, cât şi în cadrul procedurii urmăririi internaţionale şi în prezentul dosar penal. Victima a fost dată în urmărire internaţională, fiind căutată de reţeaua Interpol, care cuprinde forțele de poliție din peste 190 de state.
Precizăm că printr-o sentință civilă din 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbunești, s-a hotărât declararea judecătorească a morții victimei, stabilindu-se că data decesului este 15 februarie 2010.
Procurorii au propus instanței menținerea sechestrului dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului Dianu Felix, precum și menținerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de acesta”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dianu Felix nu a recunoscut niciodată că și-ar fi omorât prietenul, căruia îi spunea “fratelli”. Surse judiciare susțin că victima care împlinise 39 de ani, Daniel Nistor, ar fi aflat că acesta avea o relaţie cu soţia lui în perioada în care se afla în străinătate şi i-ar fi cerut explicaţii.
Cei doi ar fi fost văzuți ultima dată în maşina lui Felix Dianu, iar din acel moment Daniel Nistor nu a mai fost găsit.
O altă acuzație este că Felix Dianu ar fi utilizat una dintre cartelele SIM din telefoanele victimei pentru a trimite mesaje rudelor, prin care anunța că a plecat în străinătate.
“Am plecat în Bulgaria. Spune-i şi lu’ mamaie”, acesta este doar unul dintre textele pe care le-ar fi primit familia lui Nistor.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL