Actualitate

Primarii şi pompierii, la evaluarea pe anul trecut

 | 19 ianuarie 2012, 16:53 | 0 comentarii | 

sedinta1Evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj şi a activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a avut loc ieri în cadrul unei şedinţe la care au participat şi reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ, fie primari, fie înlocuitorii acestora.

Semnatura eletronica CertDigital

Ca în fiecare an s-a luat decizia la nivelul conducerii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti ca evaluarea activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) să se desfăşoare prin şedinţă comună. Astfel, ieri, sedinta2au fost invitaţi să participe, pe lângă membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ofiţerii ISU, şi primarii localităţilor în calitate de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă. 4 autospeciale noi. „Am avut un an 2011 destul de greu datorită faptului că numărul intervenţiilor a crescut cu peste 60% faţă de 2010. De asemenea, principala noastră preocupare a fost colaborarea eficientă la nivelul componentelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu instituţiile cu atribuţii şi cu primarii localităţilor. În ansamblu, am avut o colaborare foarte bună cu primarii datorită faptului că, faţă de anii trecuţi, nu am avut victime şi nu am avut pagube materiale mari în urma intervenţiilor pe care le-am desfăşurat în judeţ. O problemă deosebită a rămas totuşi faptul că arderile necontrolate au crescut de peste 8 ori în anul 2011. În luna februarie, noi vom avea o nouă convocare cu primarii pentru a le da planul cu principalele activităţi pe anul în curs, în special pentru pregătirea autorităţilor publice locale privind managementul situaţiilor de urgenţă. Parcul nostru de intervenţie este unul pus la punct ţinând cont că nu am avut nicio intervenţie ratată în anul 2011 datorită nefuncţionării tehnicii de intervenţie. Aşteptăm şi anul acesta şi vom fi dotaţi cu încă patru autospeciale de intervenţie în cadrul Programului Operaţional Regional”, a declarat Liviu Dumitraşcu, şeful ISU Gorj.

Prefectul acordă calificativul de FB

Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj s-a declarat mulţumit de activitatea MAI de la nivelul judeţului nostru: „Sunt mulţumit de activitatea tuturor armelor cu care colaborez foarte bine, atât a ISU, precum şi a Jandarmeriei şi a Poliţiei. ISU a avut foarte multe acţiuni pe care le-a gestionat cu foarte multă responsabilitate şi pot să spun că îşi merită calificativul de Foarte Bine. Acolo unde a fost nevoie de ei au răspuns cu profesionalism, astfel că le apreciez activitatea şi a lor şi a serviciilor voluntare de la primării. Primarii au început să fie mult mai apropiaţi de oameni şi asta contează foarte mult, deci putem spune că intrăm pe un traseu ascendent”.

Voluntarii, la apel

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) au intervenit în anul 2011 în 24 de situaţii şi au participat în cooperare cu ISU Gorj la 139 de intervenţii. De asemenea, Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă, au intervenit în două situaţii şi au participat în cooperare cu ISU Gorj la 18 intervenţii. Pe timpul intervenţiilor în situaţii de urgenţă, ISU Gorj a fost sprijinit de către un număr de 927 de voluntari şi 1.519 civili, media fiind de aproximativ patru persoane/intervenţie. Conform „Programului de pregătire a specialiştilor din compartimentele de prevenire din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă” întocmit în vederea implementării OMAI nr. 250/2010, în 2011, au fost planificate şi desfăşurate un număr de patru serii de pregătire la care au participat 116 specialişti de prevenire din serviciile voluntare. Prezenţa personalului planificat la cursuri la cele două centre de pregătire organizate anul trecut, a fost de 74,3%, comparativ cu anul 2010 când procentul de participare a fost de 76% (în scădere cu 1,7%), procentul de participare la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă – Ciolpani a fost de 70% (83,33% în 2010), iar la Centrul Zonal de Pregătire pentru Protecţie Civilă din Craiova a fost de 78.7% (68,75% în 2010).

Izabella Plăstoi

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL