Actualitate

Primărița de Prigoria: ,,Ulițele comunei vor intra în reabilitare”

02 noiembrie 2016, 00:10 | 0 comentarii  |  293 vizualizari
prigoria (1)

Ulițele din comuna Prigoria, afectate de inundațiile din vara acestui an, vor intra în reabilitare. Asta deoarece autoritățile locale au primit recent, prin Hotărâre de Guvern, peste 3 miliarde de lei vechi, necesari pentru această investiție absolut necesară. Primarul comunei Prigoria, Iuliana Iliescu, a declarat, ieri, că, deși banii atribuiți vor acoperi doar 30% din necesarul localității, la acest capitol, investițiile se vor demara în scurt timp. Deja în localitate, pe drumul județean, se fac reparații și reabilitări importante.

,,În urma inundațiilor din iulie am avut probleme la ulițele din comună, dat fiind faptul că acestea nu sunt asfaltate, sunt drumuri de țară, pietruite. Șanțurile erau, de asemenea, înfundate. Asta se întâmpla prigoria (3)la doar o lună după ce am fost investită în funcție, iar în timpul scurt mi-a fost imposibil să previn inundațiile care au survenit”, a explicat noul primar al comunei Prigoria, una dintre problemele de care s-a lovit la debutul activității. Iuliana Iliescu nu a tratat însă cu superficialitate problema și a cerut iliescu iuliana (1) primar prigoriafonduri pentru a repara drumurile afectate de intemperii. ,,Atunci am făcut un raport pe situații de urgență, au venit cei de la Consiliu Județean Gorj care au verificat la fața locului cele notate de mine, și prigoria (4)am trimis mai departe, la București situația întocmită. Chiar în urmă cu două săptămâni, în baza unei Hotărâri de Guvern pe situații de urgență, comunei Prigoria i s-a alocat suma de 310.000 de lei. Suma reprezintă 30% din ce am cerut inițial”, a explicat Iliescu.
prigoria (6)Primărița dorea ca din banii primiți să rezolve, urgent, problema unui pod afectat din localitate, dar fondurile insuficiente au făcut-o să se răzgândească. ,,Aveam un podeț la Negoiești pentru care am insistat foarte mult să mi se aloce bani, dar, din păcate, banii venind târziu nu îi pot investi în această lucrare, mi-ar fi oricum insuficienți și până aș finaliza procedura de atribuire aș termina toți banii. Acea porțiune vreau să o consolidez însă, să putem trece iarna cu bine, iar ceilalți bani îi voi folosi pentru ulițele nominalizate, ca acestea să fie readuse la forma inițială, ca să se poată circula în condiții rezonabile pe ele în această iarnă”, a conchis șefa administrației locale din Prigoria. Cetățenii comunei s-au bucurat la vestea că ulițele le vor fi reabilitate, deoarece susțin că, odată cu sezonul rece, din care momentan nu lipsesc ploile, drumurile sătești le vor fi, iar, afectate.
Anamaria Stoica

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL