Primarul de Schela, amendat că a agresat în primărie un cetățean: “Șerbănescu m-a lovit cu pumnul în gât și m-a înjurat de mamă. M-a făcut țigan”!

900

Primarul Aristide Șerbănescu neagă că l-ar fi agresat pe cetățean și subliniază că respectivul este doar un reclamagiu
Un localnic al comunei Schela a sunat, ieri, la 112 anunțând că ar fi fost agresat în primăria comunei chiar de către edilul în exercițiu, Aristide Șerbănescu. Robert Mangu susține că incidentul s-ar fi petrecut, marți, aproape de orele amiezii, când primarul nemulțumit s-ar fi năpustit asupra sa, deoarece omul cerea insistent informații unei alte salariate, în urma unei cereri scrise pe care o depusese la instituția publică. Cetățeanul susține că s-ar fi trezit cu primarul înfipt în gâtul său, în timp ce acesta ar fi încercat să-l dea afară din Biroul Agricol, situat în primărie, asta în timp ce l-ar fi înjurat. Mangu a anunțat agresiunea la 112, iar polițiștii din Schela l-au amendat pe primarul Șerbănescu cu 200 de lei. Edilul local neagă că l-ar fi agresat în vreun fel pe cetățeanul respectiv și susține că Mangu, beneficiar de ajutor social de la primărie, ar ține sub teroare întreaga primărie, făcându-le numeroase plângeri aiuristice funcționarilor instituției.

Robert Mangu, cetățean al comunei Schela, a reclamat, de-a lungul timpului, atât pe primarul localității, cât și angajați ai primăriei, omul considerându-se nedreptățit de funcționarii publici, dar și de edilul localității, în diverse spețe. Cetățeanul recunoaște că a ajuns să se judece cu o parte dintre salariați, acesta făcându-i mai multe plângeri penale îndeosebi unei angajate de la Registrul Agricol, care l-ar fi prejudiciat în legătură cu niște acte greșite pe care le-a eliberat atât lui, cât și altor persoane din familie și din afara familiei.

A treia agresiune, a treia plângere!
Ieri, bărbatul de 44 de ani, s-ar fi prezentat la ora 11.45 în Primăria Schela solicitând răspuns la o cerere pe care o depusese la instituția publică pe 22 august 2017, omul nefiind mulțumit de răspunsul primit. În timp ce acesta depunea o altă cerere, cerând un alt răspuns, s-ar fi trezit cu primarul în spatele său, care și-ar fi înfipt mâna în gâtul său, în timp ce îl înghiontea să iasă afară din biroul plin. În timp ce edilul l-ar fi împins pe cetățean să iasă afară din birou, primarul i-ar fi adresat acestuia mai multe injurii, făcându-l printre altele “țigan”, se plânge acum Mangu. “M-am trezit brusc agresat de către primarul de Schela, atât verbal, cât și fizic, din senin, fără să fi avut vreun dialog cu acesta. S-a aruncat cu mâinile în gâtul meu, împingându-mă spre ieșire, asta în timp ce mă făcea țigan, împuțit și apoi m-a lovit cu pumnul în gât, prinzându-mi piciorul în ușă. Din cauza șocului nu am avut nicio reacție, lăsându-mă împins spre ieșirea din biroul de Registru Agricol. Am apelat imediat după la 112 cerând ajutor, știut fiind că primarul m-a mai agresat de două ori”, a explicat, după incident, Robert Mangu.

Primarul, amendat pentru tulburarea liniștii publice!
În primărie și-a făcut apariția imediat polițistul Vlăduțu Marius, de la postul de poliție din Schela, care a făcut un proces verbal pe loc, amendându-l pe primar. IPJ Gorj, prin purtătorul de cuvânt Andrei Lazăr, confirmă reclamația făcută prin 112, menționând și măsurile luate cu primarul Aristide Șerbănescu, dar și faptul că reclamantul este cunoscut drept reclamagiu, acesta sesizând de la polițist la primar și pe mai toți funcționarii primăriei din localitate.
“Există o plângere făcută marți, prin 112, legat de un incident care a avut loc în Primăria Schela. Există însă o stare conflictuală generată între părți acolo, încă din 2013. Polițistul din localitate s-a dus însă imediat în primărie pentru a verifica sesizarea. A constatat că a existat, între cei doi, cetățeanul care a reclamat și primar, o altercație. Primarul a fost apoi sancționat de către polițist cu 200 de lei, în urma apelului primit, asta pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Dacă cetățeanul depune plângere se vor face și alte cercetări”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

S-a dus la Medicină Legală, dar era închis!
Robert Mangu s-a adresat imediat după și Serviciului de Medicină Legală din cadrul SJU Târgu-Jiu, ieri, dar ar fi găsit acolo, marți după-amiază, ușa închisă. “Am vorbit cu doctorul Dijmărescu și mi-a spus să vin miercuri de dimineață pentru verificări. Pe gât mi-a rămas urma mâinii primarului Aristide. Se vede și acum toată partea roșie”, a arătat cel ce se consideră victima primarului de Schela. Acesta susține că i-a făcut primarului plângerea penală cu nr. 37848 înregistrată pe 7 noiembrie 2017 la Poliția Schela, acuzându-l de lovire.

Edilul Șerbănescu: Nenorocitul ăsta ține în teroare toată Primăria!
Primarul din Schela susține că incidentul de ieri nu s-a petrecut cum a fost zugrăvit de Mangu. Edilul recunoaște că a ridicat tonul la cetățean și i-a zis să iasă afară din birou, dar ar avea martori că nu l-a agresat pe Mangu. Primarul promite îns schimb că îl va lăsa pe respectivul fără ajutor social, deoarece nu își face treaba și se ține doar de reclamații, primarului făcându-i vreo nouă plângeri, în timp ce secretarului primăriei alte 7-8. “Nenorocitul ăsta, de 3 ani de zile, terorizează primăria. Mi-a făcut până acum nouă plângeri, pentru orice aberație. Dobitocul nu e întreg la cap. Mi-a făcut plângere nu doar mie, secretarul are 7-8 plângeri din partea lui, a reclamat apoi contabila șefă, o salariată de la Registrul Agricol, ce mai, a reclamat aproape toți angajații instituției. Este un nenorocit pe care îl am la ajutorul social. Luna viitoare nici nu îi dau banii că nu și-a făcut treaba. Deși am doar patru la ajutorul social, într-o lună nu sunt în stare să curețe niște rigole. Le-am dat până acum ajutorul social dar nu îi mai dau și să vedeți apoi reclamații”, a spus primarul de Schela. Edilul povestește și cum s-au petrecut, ieri, lucrurile, acesta subliniind că Mangu ar fi bulversat pentru o cerere un întreg birou, făcându-se că nu înțelege nicio explicație care i s-ar fi dat legat de solicitarea sa. “Eu eram în birou și am fost deranjat de faptul că făcea pe prostul. I-a explicat toată lumea, secretarul și fetele din birou, dar nu voia să priceapă, și făcea gălăgie. Am martori că lucrurile nu au fost cum spune el. Nu l-am agresat. Când a început să urle și să țipe, eu m-am răstit la el spunându-i să țipe la mă-sa acasă și la nevastă, arătându-i ușa și cerându-i să iasă din birou. Este adevărat că m-am îndreptat amenințător către el, dar nu l-am atins. Apoi a venit poliția și am dat declarație..”, a povestit edilul Șerbănescu.

Reclamantul cere imaginile de pe camerele din primărie
Robert Mangu nu se lasă însă și susține că și fără ajutor social tot se va duce cu dosarul până în pânzele albe, acesta solicitând imaginile de pe camerele primăriei, care ar fi surprins evenimentul de marți.
ANAMARIA STOICA

3 COMENTARII

  1. Oricum nu sunt scuze,nu asa se poartă un primar cu cetatenii sai!!!!!Indiferent,de rangul social,intelectual……ca percepe sau nu percepe ajutor social nu asa se manifestă un primar.Cum se fi sa ne luam si noi de maririle lor salariale anapoda…..pe spinarea noastra a contribuabililor.Săracă Romania noastra……

Dă-i un răspuns lui Ab Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here