Primarul de Stănești a refuzat să semneze împotriva Murguzone 67 SRL

594

Edilul de Stănești, Vasile Pîrvulescu, nu mai vrea proces cu firma Murguzone 67 SRL, care a concesionat cele 235 de hectare de islaz comunal, deși acesta a fost cel care a inițiat, anul trecut, o acțiune în instanță pentru anularea contractului în cauză. Pîrvulescu, în cadrul ședinței de CL Stănești, desfășurată marți, a refuzat să se prezinte la întâlnirea cu aleșii locali, mai ales că știa că acești consilieri întocmiseră recursul formulat în procesul cu firma în cauză.

Edilul trebuia să semneze, în ședință, documentul în cauză, știut fiind că, pe fond, primăria pierduse prima acțiune cu Murguzone 67 SRL. Pîrvulescu a dat înapoi și în zilele următoare, spunând răspicat că nu vrea să-și pună semnătura pe actul în cauză, preferând să lase firma să se ocupe, în continuare, de islazul concesionat, în ciuda protestelor localnicilor lăsați fără pășuni pentru animale. Consilierii au transmis însă documentul spre Tribunalul Gorj, chiar și fără semnătura primarului, făcând astfel recurs la sentința instanței de fond care nu a vrut să anuleze contractul păgubos pentru comunitate.

Consilierii, de partea lui Tătaru!
Primarul, implicat direct în concesionarea islazului comunal, și-a schimbat în ultimul timp atitudinea și pentru că nu mai are susținere la PSD, majoritatea consilierilor anunțând că-l susțin pe Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean din Târgu-Jiu. Consilierii așteaptă ca instanța să stabilească un termen de judecată în acest dosar.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Care consilieri sustin pe dl Tataru ? Bineinteles ca „afaceristul ” Bicheru care tot timpul merge la cel putin 3 capete si Ciulavu braconierul . Care sunt punctele lor comune ? Fiecare din ei a omorat cate un om fara sa faca o zi de puscarie iar acum pozeaza in oameni de afaceri si oameni politici alaturi de alti mari politicieni gen Dl Blideanu Liviu calificat de catre instanta drept martor mincinos alaturi de Stelica Dragusin in procesul cu Murguzone .
    Atata timp cat s -a platit un avocat , nu trebuie sa semneze primarul recursul .
    Recursul nu a fost intocmit de catre consilieri, a fost intocmit de catre dl avocat Manta care trebuie sa semneze ce a scris pentru ca a primit 4000 de lei din bugetul comunei , bani aprobati de consilieri , care acum chipurile nu mai sunt multumiti de serviciile domnului Manta si vor alti bani din bugetul comunei pentru un alt avocat , ca doar bugetul comunei Stanesti e propriul lor buzunar .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here