Actualitate

Primarul Jianu anunță: “Taxele şi impozitele locale din Motru rămân la nivelul celor din 2017”

 | 08 decembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

În cadrul unei conferințe de presă a PNL Gorj, care a avut loc joi, primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a anunțat că taxele şi impozitele locale în 2018 nu vor fi majorate, ca urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Jianu a menţionat că datoriile pe care le înregistrează în acest moment Primăria Motru constau în 200.000 de lei arierate, iar alte câteva sute de mii, diverse restanţe şi plăţi pentru lucrări.

Semnatura eletronica CertDigital

“Am dat o hotărâre prin care cuantumul taxelor şi impozitelor locale rămâne la nivelul celui din 2017. Bugetul va fi afectat, dar în acelaşi timp trebuie să ţinem cont că şi locuitorii din Motru au venituri destul de scăzute, avem o populaţie sărăcită, îmbătrânită, mulţi dintre cei cu capacitate de muncă şi care pot să muncească sunt plecaţi în afară, aşa că o creştere a taxelor şi impozitelor locale ar fi fost o presiune mai mare pentru cei care sunt aici”, a precizat Jianu.
El a mai afirmat că în perioada de un an şi jumătate de când este primar al municipiului Motru a reuşit să menţină oraşul “pe linia de plutire”. “Cel mai important lucru a fost că am reuşit să menţinem municipiul Motru pe linia de plutire. Când am preluat mandatul, am făcut o situaţie economică-socială, nu era deloc uşoară, era chiar foarte grea şi pot să spun că un lucru foarte important e că am reuşit să menţinem municipiul pe linia de plutire. La preluarea mandatului aveam aproape 7 milioane de lei datorii şi obligaţii de plată, iar după estimările noastre până la sfârşitul anului aceste datorii ar fi depăşit 10 milioane de lei. În condiţiile în care bugetul este mult mai mic, consider că am reuşit să ţinem municipiul pe linia de plutire, adică am eficientizat unele cheltuieli, am redus altele până la zero”, a spus primarul.
A.STOICA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL