Actualitate

Primarul Jianu pregătește o festivitate inedită de deschidere de an școlar la Motru! IȘJ Gorj nu este însă de acord

 | 08 septembrie 2017, 00:10 | 3 comentarii | 

Edilul orașului Motru, Gigel Jianu, a stabilit cu directorii școlilor din localitate ca deschiderea anului școlar să aibă loc nu în curțile unităților de învățământ din oraș, ci în centrul localității, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Primarul a realizat deja invitații în acest sens și a dat dispoziție să se oprească circulația în zona centrală a orașului, luni, la ora 09.00. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu sunt însă de acord cu inițiativa primarului de Motru și transmit că elevii sunt obligați să rămână în unitățile unde învață, putând participa la aceste activități doar după orele de curs și asta nu în mod obligatoriu.

Semnatura eletronica CertDigital

“Am convocat conducerile tuturor instituțiilor de învățământ din Motru și am decis astfel să organizăm o festivitate comună de începere a anului școlar. Au ales locația în fața casei de cultură din localitate. Am invitat acolo și reprezentanții Inspectoratului Școlar, ai prefecturii, ai poliței și jandarmeriei, reprezentanții bisericii, deoarece va fi acolo o mică slujbă și evident presă. O să fie ceva frumos. Totul o să înceapă, luni, la ora 09.00, după care fiecare merge la școala unde învață”, a anunțat, ieri, primarul de Motru, Gigel Jianu. Cel puțin 3500 de elevi, de la cele două școli generale și de la cele două licee ar fi trebuit să participe la eveniment, asta dacă luni, festivitatea se va mai organiza în această formulă, IȘJ Gorj anunțând că elevii trebuie să rămână la școlile lor.
“Nu știu exact câți elevi vor participa la eveniment, dar ideea mi s-a părut grozavă și a fost îmbrățișată de toți directorii. Anul școlar îl vom începe cu dreptul, nu avem școli cu probleme, acum se mai fac mici reparații, dar școlile sunt în regulă pentru deschiderea de luni”, a mai spus primarul.

Profesorii între da și nu avem voie!
Dascălii din Motru nu au fost însă toți la fel de încântați de festivitatea comună, unii considerând că aceasta trebuie să aibă o aprobare a superiorilor din învățământ, copiii urmând să fie scoși din școli, și plimbați pe străzi, fără acordul scris al părinților ori a conducerii școlii.
Cert este că IȘJ Gorj are aceeași opinie cu a dascălilor indeciși. “Este de apreciat inițiativa domnului primar de Motru, dar acest tip de activitate trebuie să se desfășoare în afara orelor de curs, deoarece demersul nu are legătură cu programa școlară. Elevii trebuie să se prezinte la școlile unde învață și doar în afara cursurilor se pot deplasa la acest tip de activitate extrașcolară, și asta nu în mod obligatoriu”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Georgeta Popescu, cu mențiunea că instituția nu a fost consultată de nimeni de la Motru în legătură cu acest demers.

Primarul nu renunță!
În ciuda răspunsului negativ al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, primarul Gigel Jianu susține că va organiza totuși festivitatea, luni dimineața, deoarece a obținut deja avizele necesare, un refuz al IȘJ fiind, în opinia sa, doar un act de răzbunare a inspectorului școlar general, Ion Ișfan, la adresa sa.
“Este o festivitate de deschidere a anului școlar, știu că legea îmi permite să organizez astfel de activități, deoarece acestea sunt apanajul primarului.
Știam că domnul Ișfan va interzice asta, deoarece deja a primit unele semnale din partea directorilor de școli, unii începând să dea înapoi.
Dacă nu este de acord o facem deoarece oricum ne-a mai dat peste cap și cu rețeaua școlară. Sunt curios dacă ar face același lucru și dacă în situația mea s-ar fi aflat un primar PSD” a declarat primarul Gigel Jianu.
Întrebat de ce nu a consultat IȘJ Gorj în legătură cu această problemă, Jianu a menționat că a avut o discuție cu Ion Ișfan în acest sens, răspunsul acestuia nefiind unul ferm la adresa evenimentului.
ANAMARIA STOICA

Articole asemanatoare



3 comentarii in “Primarul Jianu pregătește o festivitate inedită de deschidere de an școlar la Motru! IȘJ Gorj nu este însă de acord

  1. Alo domnule Jianu dacă vreți sa faceti ceva pentru a ieși în evidenta,faceți cea ce ați promis în campanie,copii vin sa vadă școala profesorii nu pe dumneavoastră preotul trebuie sa oficieze slujba în curtea scolii unde se va desfășura activitatea nu pe strada domnule Jianu încă odată ori aveți numai idei proaste ori sunteți consiliat foarte prost sper ca a-ți comandat și toalete ecologice pentru ca nu toată lumea poate sa meargă la primarie ca dumneavoastră!

  2. Ai auzit domnule Jianu nimeni din cadrul primăriei nu a consultat inspectoratul deci ați devenit și un mincinos,dacă punem și minciunile din campanie,parc industrial,sere încălzite la UATA,cinematograf 3D la casa de cultura plus reabilitare clădire ……..etc sunteți chiar un mincinos grosolan.Cum se face ca defiecare data când aveți o idee nu vor domne sa va lase aoleu majoritatea psd-istii sunt raii nu domnule sunteți prost,prost și veniți numai cu idei proaste asta este adevăratul motiv pentru care nu faceți nimic iar pentru a va ascunde prostia lansați tot felul de scandaluri și atacuri la adresa unor oameni care chipurile ar trebui sa va susțină dar nu vor și uite asa a trecut aproape 1an și jumătate de când se tot plânge jianu….

  3. Alo domnule Jianu dacă vreți sa faceti ceva pentru a ieși în evidenta,faceți cea ce ați promis în campania electorala.Copii vin sa vadă școala profesorii nu pe dumneavoastră,preotul trebuie sa oficieze slujba în curtea scolii unde se va desfășura activitatea nu pe strada.Inspectoratul spune foarte clar copii trebuie sa stea la unitățile de învățământ,ori aveți numai idei proaste ori sunteți consiliat foarte prost…..alo gorjeanul lasă comentariile…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL