Actualitate

Primarul suspendat de Bîlteni, urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un nou dosar

 | 30 iunie 2015, 00:30 | 0 comentarii | 

Edilul suspendat de Bîlteni, Gheorghe Păsărin, mai este urmărit penal într-un alt dosar aflat în cercetare la Poliţia Rovinari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Primarul este cercetat pentru abuz în serviciu, pe motiv că refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă dată de Judecătoria Târgu-Jiu în anul 2013. Păsărin, aflat în arest la domiciliu, are de altfel calitatea de urmărit penal în dosarul nr. 1510/P/2015, la plângerea lui Ilariu Oarfă, un cetăţean în vârstă de 70 de ani, care domiciliază în Bucureşti. Omul susţine că edilul trebuie să răspundă penal, deoarece a făcut tot posibilul să nu pună în aplicare hotărârea judecătorească din 2013, prejudiciind reclamantul care nu poate intra în posesia celor zece parcele de teren, intravilan şi extravilan, aflate pe raza comunei Bîlteni.

Semnatura eletronica CertDigital

Ilariu Oarfă s-a născut în Bîlteni cu 70 de ani în urmă, a terminat şcoala în localitate, liceul la Târgu-Jiu şi a profesat ca maistru mecanic în Bucureşti la o întreprindere de foraje. Locul de muncă l-a dus pe gorjean departe de locul naşterii, unde au rămas însă părinţii şi fratele său. În ultimii ani, părinţii şi fratele lui Ilariu au decedat pe rând, acesta moştenind astfel averea familiei, constând într-o locuinţă şi mai multe terenuri agricole. Pentru terenurile în cauză, familia Oarfă, în timpul vieţii, nu apucase să intre în posesia titlurilor de proprietate, părinţii decedaţi primind doar nişte adeverinţe de proprietate, una în anul 1994 şi o alta în 2004.
Cu aceste documente, moştenitorul stabilit în capitală a reuşit să primească de la Primăria Bîlteni, anul trecut, eliberarea unui titlu de proprietate pe baza adeverinţei din 2004, dar lucrurile nu au înaintat, aşa cum era normal, în cazul primei adeverinţe din 1994. Asta deoarece toate administraţiile Primăriei Bîlteni, de atunci şi până în prezent, au refuzat să-i ofere moştenitorului titlul de proprietate solicitat, terenurile revendicate având o suprafaţă totală de 9.996 de mp. O parte mică din cele zece parcele care constituie cele aproape 10.000 de mp de teren sunt ocupate, reclamantul susţine că abuziv, de patru localnici.

La judecată cu trei ani în urmă!
În 2012, Ilariu Oarfă s-a hotărât să ceară instanţei dreptate în cazul terenurilor sale, deschizând o acţiune la Judecătoria Târgu-Jiu împotriva administraţiei actuale a Primăriei Bîlteni. La bară a fost chemat pentru explicaţii, alături de reprezentanţii acestei instituţii publice, chiar edilul local în exerciţiu. După un an de proces, Ilariu Oarfă obţine câştig de cauză în litigiul cu Primăria Bîlteni, instanţa de fond hotărând că autoritatea locală trebuie să-i stabilească dreptul de proprietate reclamantului, asupra terenurilor sale din Gorj. “Obligă intimata Comisia locală Bâlteni de Fond Funciar să întocmească pe numele petiţionarului documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de 1,21 ha teren, la care se referă adeverinţa de proprietate nr.901/1994 şi pentru suprafaţa de 2100 de mp din adeverinţa de proprietate nr. 3779/2004”, se arată în sentinţa ce putea fi atacată cu recurs, dar pentru care juriştii instituţiei publice nu au apelat la această măsură. În concluzie, hotărârea dată în 30 aprilie 2013 a devenit definitivă prin nerecurare potrivit Grefei Judecătoriei Târgu-Jiu din 10.06.2013.

Păsărin, obligat la daune cominatorii!
Acelaşi document stabileşte în cuprinsul sentinţei că edilul în exerciţiu din Bîlteni, aflat acum în arest la domiciliu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, este obligat “în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Bâlteni la daune cominatorii în cuantum de 30 de lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de prezenta sentinţă”.
Evident, că după doi ani de la nepunerea în executare a sentinţei, primarul Păsărin are de restituit statului câteva zeci de milioane de lei vechi care se vor achita, în final, nu din buzunarul primarului, ci din bugetul local.

Drumuri repetate Bucureşti-Bîlteni
Cu sentinţa în buzunar, câştigătorul procesului este pus în repetate rânduri pe drumuri din capitală în Gorj pentru a le arăta funcţionarilor primăriei din Bîlteni ceea ce se putea citi cu uşurinţă în sentinţa civilă 3534/30.04.2013 pe care şi instituţia o deţine. Drumurile sunt făcute însă în van, Ilariu Oarfă, în etate de 70 de ani, fiind doar plimbat pe banii săi pe la instituţia publică fără ca hotărârea sa să fie pusă, în decursul celor doi ani, în aplicare.
“Am cheltuit milioane ca să îmi fac dreptate în instanţă pe un lucru al familiei mele şi pentru a face drumuri ca să îmi fie pus în aplicare un drept astfel câştigat. Am purtat mai multe discuţii cu primarul de Bîlteni şi cu alţi funcţionari, am făcut trei drumuri cu delegatul primăriei la OCPI Gorj, pe cheltuiala mea, dar nici până în prezent nu mi s-a eliberat titlul revendicat. Deţin nenumărate adrese de la Prefectura Gorj spre Primăria Bîlteni în care prefectul Alin Văcaru atenţiona autorităţile locale să respecte hotărârea judecătorească şi să îmi elibereze titlul cerut. Nici acest demers al prefectului judeţului nu a putut să treacă de nepăsarea şi abuzul în serviciu de care a dat şi dă dovadă atât primarul Păsărin, cât şi unii subordonaţi ai săi, mă refer la Florina Măceşanu, referent în cadrul Compartimentului Agricol al primăriei. Poate că acum, când s-a văzut de ce este capabil edilul şi echipa sa o să mi se pună în aplicare, în sfârşit, hotărârea deţinută, asta dacă nu, între timp, Poliţia Rovinari va finaliza, în sfârşit, cercetarea penală deschisă cu patru luni în urmă împotriva primarului Păsărin”, a declarat Ilariu Oarfă.

solicitare Prefectura Gorj catre Primaria Balteni 1Plângere penală, în martie la Parchetul Târgu-Jiu!
De altfel, Oarfă s-a adresat cu plângere penală împotriva primarului actualmente suspendat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, acuzându-l de abuz în serviciu pentru că refuză sistematic să-i pună în aplicare hotărârea definitivă din 2013. Dosarul nr. 1510/P/2015 s-a înregistrat în martie la Parchetul Târgu-Jiu, ancheta fiind repartizată însă Poliţiei Rovinari pentru cercetare. Reclamantul a fost audiat la Poliţia Rovinari pe data de 14 mai, moment în care i s-a comunicat că împotriva edilului de Bîlteni şi a întregii Comisii de Fond Funciar din localitate s-a început urmărirea penală. “Poliţistul care mi-a luat declaraţiile, Ion Bâltac, mi-a comunicat că toată Comisia de Fond Funciar în frunte cu primarul de Bîlteni, care este preşedinte al acestui for, sunt deja urmăriţi penal în acest dosar care, din câte ştiu, nu s-a finalizat. Luni am fost la Parchetul Târgu-Jiu şi mi s-a comunicat că cercetarea penală este în derulare”, a mai precizat Oarfă.

sentinta definitivaLipsă de interes şi minciuni la Comisia de Fond Funciar
Reclamantul menţionează că plângerea sa nu are legătură cu o altă problemă pe care o are cu aceeaşi comisie care a refuzat să întocmească la cererea acestuia documentaţia necesară pentru ca omul să primească despăgubiri băneşti pentru o altă suprafaţă de 1,31 ha de teren, ocupat de minerit. Practic, Oarfă are nevoie de documentaţia pe care Primăria Bîlteni trebuie să o întocmească şi să o şi trimită la ANRP Bucureşti, pentru ca acesta să obţină o despăgubire semnificativă în bani pentru terenurile în cauză.
“Am speranţe că voi rezolva şi acest conflict, deşi am fost minţit de Măceşanu că s-a cerut de la primăriile Urdari şi Fărcăşeşti negaţii că ar avea teren disponibil. Ştiu însă şi doamna este urmărită penal şi sper să răspundă greşelilor intenţionat făcute şi recunoscute doar în faţa celor de la Prefectura Gorj. În ce priveşte dosarul cu titlul de proprietate sper să primesc la finalul acestei anchete drepturile ce mi se cuvin, iar vinovaţii să fie traşi la răspundere penală pentru felul în care înţeleg dânşii să respecte legea”, a conchis Oarfă.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL