Primim – „Sesam deschide-te!” – apel către Biblioteca închisă din comuna lui Brâncuşi, de mai bine de aproape un an!

600

Chiar anul 2016, când se împlinesc 140 de ani de la naşterea Titanului de la Hobiţa, comuna Peştişani, am primit o mică scrisorică ce deplânge lipsa de interes a autorităţilor locale şi judeţene pentru faptul că biblioteca din comună este închisă, din pricină că nu are bibliotecar.

„Mă numesc Gogă Nicolcioiu (Nixon), pensionar, scriitor şi graficator, autodidact, amator şi sunt mâhnit că în comuna Peştişani – comuna lui Brâncuşi – nu mai avem o bibliotecă de aproape un an de zile, fiind închisă.
Fosta bibliotecară, Marieta Rădulescu, a ieşit la pensie anticipat, probabil pe motive de boală, stând iernile în frig şi mai tot timpul anului în praful de pe cărţi. Uşa bibliotecii este închisă, iar Biblioteca nu are nici firmă. De program nici nu poate fi vorba din moment ce nu există bibliotecar sau bibliotecară.
Toată situaţia este lăsată de izbelişte de către autorităţile locale şi judeţene, la vremea când era activitate ţinea de Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu. Cititorii trec, privesc trist şi aşteaptă să se deschidă. Dar, bag de seamă, că numai o minune se mai poate întâmpla, de genul: „Sesam deschide-te!”
Mă gândesc că acum, în ceasul al 12-lea, când vom sărbători „Anul Internaţional Brâncuşi”, fiind şi an electoral, forurile competente, loco şi judeţene, vor găsi o soluţie să se redeschidă şi Biblioteca din comuna Peştişani, un focar de artă şi cultură.”
GOGĂ NICOLCIOIU-NIXON

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here