Primul parc de aventură din Gorj, deschis la Rânca

3140

În acest weekend, a fost inaugurat primul parc de aventură din judeţul nostru. Acesta se află la intrare în staţiunea Rânca, dinspre Novaci. Traseul de aventură are nouă ateliere în lungime totală de 98 metri, care se încheie cu o tiroliană de 70 metri.

O nouă atracţie la Rânca. Parc Aventura şi-a deschis porţile pentru iubitorii de adrenalină. Parcul se parc aventura ranca (1)întinde pe o suprafaţă de patru hectare, la dispoziţia celor dornici de mişcare fiind nouă ateliere. Traseul de tiroliene este compus din șase tiroliene în lungime de 240.
Parcul are patru supraveghetori, dintre care trei alpiniști utilitari atestați, care asigură buna desfăşurare parc aventura ranca (2)a activităţilor de agrement şi intervin dacă apar probleme. De altfel, supraveghetorii însoțesc turiștii pe toată durata aventurii.

Atracţie pentru turişti
parc aventura ranca (3)Primul parc de aventură din Rânca constituie o puternică atracţie pentru turişti. Preţurile sunt accesibile: 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.
parc aventura ranca (4)Toate echipamentele sunt omologate, inclusiv cablurile utilizate, astfel că cei care vor ajunge aici se vor bucura de adrenalină fără riscuri.
parc aventura ranca (5)Parc Aventura Rânca este un proiect iniţiat de Dan Ghiţu, un alpinist cu experienţă. Acesta şi-a propus să vină cu o alternativă de petrecere a timpului liber, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here