Actualitate

Problema sporului de calculator de la Gorj şi de la încă două inspectorate din București, reglementată joi

 | 23 ianuarie 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Peste două zile va fi dată Hotărârea de Guvern care va reglementa toate sporurile în sistemul de învăţământ preuniversitar, a anunțat ministrul Educației, la vizita sa de la Târgu-Jiu. Liviu Pop a menționat că reglementarea în cauză are toate avizele, dar cu toate acestea s-a întârziat nepermis de mult această hotărâre.

Semnatura eletronica CertDigital

Cu câteva zile înainte de vizita ministrului, directori de şcoli şi mai mulți dascăli din judeţul Gorj au reclamat la Ministerul Educației că inspectorul şcolar general, Ion Işfan, a refuzat să le mai acorde sporul de calculator, pe motiv că este ilegal. Nu toate memoriile de la Gorj au primit și un răspuns. “Noi avem pregătită Hotărârea de Guvern în baza legii salarizării unitare, dar Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să elaboreze această Hotărâre de Guvern care prevede clar care sunt sporurile în învăţământul preuniversitar. S-a întârziat această HG nepermis de mult şi nu din cauza Ministerului Educaţiei Naţionale, ci poate la comun cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii. Din datele mele, avem toate avizele şi joi vom avea HG care reglementează toate sporurile în sistemul de învăţământ preuniversitar”, a spus, ieri, ministrul Pop. “Memoriile primite de la Gorj şi alte judeţe sunt în verificare. Au fost mai multe memorii. Problema sporului de calculator a fost la Gorj şi în două inspectorate din Capitală. Răspunsurile vor veni de la directorii din minister, nu de la mine. Unii au primit răspuns la memorii, unii nu”, a completat Pop fiind de părere că dacă există calculatoare care afectează salariații care le utilizează, acestea trebuie urgent schimbate.

Banii încasați ilegal se restituie
De asemenea, ministrul a afirmat că în situaţia în care se dovedeşte, în urma verificărilor Curţii de Conturi, că anumiţi angajaţi din sistemul de învăţământ au încasat sporuri ilegale, banii respectivi se pot restitui, dar actul normativ care va fi adoptat în această săptămână nu prevede aplicarea măsurilor retroactive în astfel de situaţii. “Actul normativ nu poate prevede măsuri retroactive, doar dacă anumite unităţi şcolare vor fi verificate de către Curtea de Conturi şi se constată că, în urma verificărilor, anumiţi angajaţi din sistemul de învăţământ au dobândit sporurile ilegal, atunci se pot restitui banii. Noi nu avem atribut astăzi ca să spunem că s-au dat nişte bani conform legii”, a mai spus Liviu Pop. El a precizat că, în acest an, Ministerul Educaţiei are cel mai mare buget din ultimii 100 de ani, respectiv 7 miliarde euro.

Se dau voucherele de vacanță în februarie!
Ministrul a mai anunțat că luna viitoare profesorii vor beneficia și de vouchere de vacanță. “În 14 februarie, când se dau salariile, vrem să dăm şi voucherele de vacanţă, avem alocaţi 390 de milioane de lei. Sau în 14 martie, în funcţie de cum se organizează fiecare unitate şcolară. Nu avem probleme financiare la Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte drepturile salariale. Avem cel mai mare buget al Educaţiei din ultimii 100 de ani, 7 miliarde euro intră anul acesta direct şi indirect în educaţia din România. Intră 7 miliarde euro pentru 3 milioane de copii şi vreo 600.000 de studenţi. Creşterile salariale vor fi mai mari decât cele menţionate în programul de guvernare. O să avem creşterea din martie şi e posibil şi ca pe final de an să mai luăm ceva. Oricum, HG cu sporurile şi creşterea din martie va aduce un plus valoare. Această creştere de 20-25% pe care o acordăm profesorilor să se reflecte şi în actul de predare”, a mai punctat ministrul Pop.
A.S.

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL