Actualitate

Procesul lui Toni Greblă, amânat până în toamnă: Fostul senator vrea să prezinte mai multe convorbiri telefonice

 | 20 iunie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au fixat, vineri, un nou termen în dosarul în care fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, este acuzat de infracțiuni de corupție. Următoarea înfățișare va avea loc după vacanța judecătorească, pe 15 septembrie. Înainte de vacanță însă, pe 21 iunie, instanța supremă se va pronunța asupra unei alte solicitări. “Amână pronunţarea asupra cererii de probatorii la data de 21 iunie 2017. Acordă termen pe fondul cauzei la data de 15 septembrie 2017”, au stabilit judecătorii. “Era o cerere de probatorii asupra căreia instanța a prorogat pronunțarea până la audierea unor martori. Era vorba de niște convorbiri telefonice care ar fi trebuit să fie transcrise și transmise de DNA la dosar. Au trimis numai 15 și avuseseră loc mai multe. A amânat pronunțarea cu privire la acest aspect. Mai sunt de audiat cel puțin 40 de martori. Au fost audiați în jur de 22-23 de martori, iar acum se apropie vacanța. Nu ne-am făcut un calcul de durată. Oricum mai sunt și alte probatorii, în afară de martori, care au fost încuviințate, mai durează”, a declarat pentru Gorjeanul, Mihaela Greblă, soția și avocatul fostului judecător al Curții Constituționale. În total, trei avocați îl apără pe Toni Greblă în procesul din Capitală. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în luna septembrie a anului 2015, fiind acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals în declarații în formă continuată și constituirea unui grup infracțional organizat. În același dosar, inculpați sunt finul său, afaceristul Ion Bîrcină, Mihai Prundianu, administrator al unei societăți comerciale, Grecu Gheorghe și Victor Dolghi, un cetățean din Republica Moldova. Printre altele, fostul senator este suspectat că ar fi desfășurat activități comerciale incompatibile cu funcția pe care o ocupa, dar și de primirea unor “foloase necuvenite” de la finul său, Ion Bîrcină, omul de afaceri fiind judecat pentru cumpărare de influență și constituirea unui grup infracțional organizat. Toni Greblă a negat însă toate acuzațiile.

Semnatura eletronica CertDigital

“Finul”, judecat la ÎCCJ într-un alt dosar de corupție
Omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă, nu se poate gândi deocamdată la vacanță. Pe 22 iunie, acesta este așteptat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, la un alt termen într-un alt dosar, care vizează tot infracțiuni de corupție. Acesta a formulat apel după ce, pe 3 martie 2016, Curtea de Apel București a decis condamnarea sa la închisoare, la fel ca și în cazul colegului său de dosar, fostul senator Olosz Gergely. Inițial, Bîrcină a aflat sentința în anul 2013, când a primit patru ani de închisoare cu executare, însă, după trei luni, magistrații au desființat integral sentinţa şi au constatat că “soluţionarea cauzei în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti”, instanță care l-a condamnat în 2016 la 1 an şi 4 luni de închisoare. În total, cinci persoane sunt judecate în acest dosar. Fostul senator Olosz Gergely a primit trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în perioada în care a fost preşedinte al ANRE ar fi ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase. Ion Bîrcină a fost cercetat de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat că a dat mită pentru contracte în energie. Procurorii DNA au stabilit că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În 2016, omul de afaceri din Gorj a fost reținut, de judecătorii de la Tribunalul București, într-un alt dosar, de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la aproximativ trei milioane euro, ulterior fiind însă eliberat. Nu s-a aflat însă pentru prima dată în arest. În luna ianuarie a anului 2012, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pentru mărturie mincinoasă în dosarul lui Doru Şerban, zis “Habitu”.
Celebru a devenit însă în 2010, când Goeru şi-a măritat cu mare fast una dintre fiice. Cei 11 nași au fost aduși la Târgu-Jiu cu elicopterele.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL