Producția de șofran de la Bustuchin, una foarte bună!

2240
Jpeg

Investitorul spaniol, care în urmă cu câțiva ani a pus bazele primei cooperative agricole din județ, la Bustuchin, împreună cu mai mulți localnici, se poate bucura acum, împreună cu aceștia, de rezultatele muncii depuse între timp. Cultura de șofran începe să își arate roadele, ploaia de săptămâna trecută și soarele din aceste zile blânde de toamnă ducând la înflorirea acestei plante. Asta face ca un câmp care până nu de mult era plin de buruieni și mărăcini să fie acum precum o poiană cu brândușe primăvara. Șofranul a înflorit, iar de ieri a început recoltarea oficială a acestuia. Aparicio Guzman a participat și el la culegerea primelor flori, două femei din localitate fiind cele care în prima parte a zilei au strâns florile. Operațiunea se va repeta vreo trei săptămâni de acum încolo pentru că până la venirea frigului planta va tot produce flori care trebuie culese. Din acele flori este oprit pistilul care, apoi este pus la uscat, un kilogram de marfă de acest gen ajungând să fie vândut și cu 14.000 euro. Pentru Guzman piața de desfacere nu este o problemă pentru că el vine din Spania, o țară care are tradiție în cultura respectivă, dar și în consumul de șofran. Spaniolul spune că piața europeană are nevoie de mult mai mult șofran decât se produce în prezent pe continent și, ca urmare, oricine se implică într-o asemenea afacere nu poate decât să câștige, profitul urmând să apară însă peste câțiva ani, când cultura este deja bine pornită. “Pentru prețul acesta trebuie marfă de calitate, bio. Le-am spus celor din Spania că avem deja cultura la maturitate și sper ca acum să atrag oameni de afaceri din România în acest proiect. Și eu mă consider român pentru că sunt de ani de zile aici și cred că e momentul ca pământul din România să fie lucrat. Oamenii nu trebuie să mai plece în afară pentru că potențialul pământului este foarte mare. Producția de aici e bio, iar pământul e fertil și foarte curat. Se poate produce eco și acesta este scopul nostru”, spune Aparicio Guzman. Primarul Ion Ciocea e bucuros, la rândul său, că pariul pe care l-a făcut acum câțiva ani prin aducerea în comună a lui Guzman se dovedește a fi unul câștigător. Acesta privește cu mândrie la plantația de șofran care a luat locul boscheților de altă dată și speră că și alți localnici vor proceda la fel cu pământurile pe care le-au lăsat necultivate de ani de zile și care, dacă ar fi muncite, ar putea să le asigure venituri bune. “Guzman a venit aici cu o altă mentalitate despre agricultură, știm bine cum e în Spania, Italia, Germania. Gândirea lui e să aducem cât mai mulți tineri, să reîntregim familiile cu cei plecați în afară, să vină să muncească pământurile pentru că avem un sol foarte roditor. El ne dă speranța că se poate face agricultură și la noi și că va fi mai bine. În anii trecuți s-a cultivat o suprafață mai mică, deși el are 20 de hectare cumpărate cu ani în urmă. Era plin de mărăcini, dar acum a trecut la treabă, după ce s-a hotărât ce să facă cu el. E un drum pe care l-a deschis pentru mulți dintre români”, spune edilul din Bustuchin. Șofranul poate fi cultivat pe soluri bine drenate și nu necesită multă muncă. Un kilogram de bulbi are un preț mediu de circa 20 euro. La Bustuchin spaniolul Aparicio Guzman a început cu câțiva ari pentru a vedea dacă se pretează cultura la clima și solul de aici, iar acum și-a extins suprafața cultivată la peste o jumătate de hectar. A cultivat deja aproape o tonă de bulbi, iar în următorii ani își va recupera cu siguranță investiția, mai ales că nu duce lipsă de piață de desfacere.
Gelu Ionescu

5 COMENTARII

  1. Buna dim, foarte interesant, o afacere care merita incercata, pe o suprafata de 2500 de metri patrati de cati bulbi ar fi nevoie? Va multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here