Profesor exclus din examen: Zeci de elevi din Gorj, absenți la Evaluarea Națională

672

Elevii de clasa a VIII-a au susținut, ieri, prima probă a evaluării naţionale, având de tratat genul liric. La subiectele de la limba şi literatura română au primit poezia “Ploaie”, de Magda Isanos. Școlarii au fost puși să argumenteze de ce textul aparţine genului liric. Un alt subiect a fost redactarea unei narațiuni de 150-300 de cuvinte, în care să fie prezintată o întâmplare, reală sau imaginară, petrecută în timpul unei întreceri sportive. În Gorj, din cei 2961 de elevi înscriși, 77 au fost absenți.

Profesor exclus din centrul de examen
Examenul de ieri nu a fost lipsit de incidente. Dumitru Chișamera, directorul Școlii Gimnaziale Negreni, din comuna Licurici, nu a mai intrat, ieri, în centrul de examen, după ce Inspectoratul Şcolar a sesizat faptul că fiul profesorului susţine Evaluarea Națională, într-o altă localitate. “Înainte de desfășurarea examenului, comisia județeană a sesizat că domnul profesor Chișamera se află în situație de incompatibilitate, deocarece fiul dumnealui susținea în alt centru de examen Evaluarea Națională. S-a desemnat o altă comisie, o comisie în care domnul profesor nu mai are nicio atribuție, așa cum prevede legea. Domnul profesor era în centrul de la Licurici și băiatul dumnealui susținea proba la Berlești. Dumnealui așa a și motivat, că nu a știut că este incompatibil. Conform legii, și dacă ai rude și afini de gradul IV, la nivelul țării, în examen, nu poți ocupa nicio funcție în cadrul acestui examen. Examenul nu începuse și dumnealui nu a avut nicio atribuție”, a precizat pentru Gorjeanul, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Miercuri, 21 iunie, elevii de clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la matematică, iar cei care aparţin minorităţilor vor da pe 22 iunie proba la limba maternă. În Gorj au fost amenajate 84 de centre de examen. “Ultima oră de intrare în săli este 8.30, pentru elevi. Proba durează două ore. Există un singur centru în care lucrările vor fi aduse pentru a le împacheta și expedia în alt județ, spre corectură”, a mai declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Examenul va începe la ora 09.00. Candidaţii trebuie să prezinte buletinul sau certificatul de naştere. Proba durează două ore, iar după 60 de minute, elevul poate părăsi sala de examen.
Pe 26 iunie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, urmând ca după soluţionarea contestaţiilor, pe 30 iunie, să fie afișate notele finale.
Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. În acest an, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, iar procentul de 80% va fi reprezentat de media de la evaluarea naţională.
În ceea ce priveşte rezultalele la evaluarea naţională de anul trecut, pe discipline, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au transmis că procentul notelor peste 5, la nivel național, a fost de 60,54% (prezenţă – 90,71%), la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă – 90,20%) la matematică. Potrivit rezultatelor transmise, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală – 60,57% (rată prezenţă – 90,10%), urmată de Brăila – 58,50% (rată prezenţă – 76,61%) şi Cluj – 55,33% (rată prezenţă – 91,37%). Cele mai mici note s-au înregistrat în judeţele Vaslui – 31,22%, Tulcea – 32,67%, şi Călăraşi – 33,47%. În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 90%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here