Programul de restructurare din CEO, pus pe tapet la Jilţ

502

În cursul zilei de joi, la Mătăsari-Jilţ, administraţia Complexului Energetic Oltenia şi liderii sindicali din CEO se vor întâlni pentru a discuta, pentru prima oară, cum se va aplica, efectiv, programul de restructurare din companie. Acest program trebuie pus în aplicare în luna iunie, dar până atunci trebuie făcute listele cu cei care vor fi disponibilizaţi, adică cu pensionabilii, cu cei care vor pleca la cerere, dar şi cu cei care vor fi trimişi forţat acasă. Restructurarea celor 2133 de angajaţi ai CEO se va face însă în baza viitorului Contract Colectiv de Muncă, care se speră că va fi semnat până la finalul acestei luni, deja o parte din CCM fiind creionat, vineri, la discuţiile dintre administraţie şi sindicate, de la Ministerul Energiei.

Sindicaliştii vor avea prima întâlnire, oficială, cu administraţia CEO, după semnarea protocolului de la Bucureşti, mâine, la Jilţ, loc în care se va discuta punctual despre aplicarea programului de restructurare din companie, anunţat deja de conducerea structurii. La masa discuţiilor se vor aşeza atât liderii sindicali, grevişti ai foamei (manifestare supendată de vineri dimineaţa), dar şi alţi sindicalişti care au susţinut de pe margine protestele, fiind alături de colegii lor, unii blocaţi din propria voinţă în Mina Tehomir, alţii protestând cu pancartele de gât la sediul CEO. La Mătăsari se va analiza proiectul de restructurare al conducerii gigantului energetic, pe care sindicatele trebuie să îl aprobe, cu completările sau modificările de rigoare.

Cum se vor face listele cu cei disponibilizaţi?!
Sindicaliştii şi reprezentanţii administraţiei trebuie să ajungă, joi, la un acord legat de stabilirea criteriilor pe baza cărora 2133 de angajaţi vor fi trimişi peste nici trei luni acasă. Aici este punctul sensibil al negocierilor, deoarece sindicatele sunt pregătite să acuze potenţiale discriminări, disponibilizări pe criterii politice şi pe răfuieli personale.
Soarta aplicării corecte a programului de restructurare în CEO va depinde astfel de aceste discuţii, care vor fi iniţiate de mâine, la Mătăsari. Să nu uităm însă că şi între sindicate sunt discuţii în contradictoriu, unele înclinând balanţa în favoarea solicitărilor administraţiei, altele nu.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. ,,Programul de restructurare” este unui de inchidere (treptata) a mineritului, ca urmare a nerentabiltatii si poluarii, ca urmare a reducerii cererii de curent electric in Romania, datorita distrugerii industriei nationale.Restul = povesti, dupa dispozitia fmi de lichidare a mineritului si energeticii nerentabile.Asa ca cine vrea locuri de munca, ,,directia” Timisoara, Bucuresti si Italia, fiindca psd nu intereseaza acest lucru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here