Actualitate

Protecţia Consumatorului a intrat pe fir! Incidente multiple la magazinul Profi din Bîlteni

14 octombrie 2016, 00:10 | 2 comentarii  |  3.718 vizualizari
profi bilteni (9)

La doar câteva săptămâni de la inaugurarea magazinului retailerului Profi de la Bîlteni, nemulţumirile şi incidentele au început să apară. Mai mulţi cumpărători spun că au observat că ulterior achitării unor produse la casă, pe bonul fiscal le-a apărut un alt preţ al produselor faţă de cel afişat la raft. În cursul zilei de ieri, o echipă a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) s–a deplasat la Bîlteni pentru a verifica sesizările.

Lapte la suprapreţ, clor mai scump, produse din carne de pui cu preţurile diferite la raft faţă de cele din bonul fiscal! Astfel de cazuri au fost remarcate de cumpărătorii din Bîlteni la noul magazin inaugurat în urmă cu câteva săptămâni de retailerul Profi. Cel mai exemplificat caz poate fi cel al unei tinere din Bîlteni care miercuri a fost păcălită la casa de marcat cu suma de 11 lei. Aceasta a achiziţionat o caserolă de file de piept de pui şi un pui refrigerat, pe care le-a plătit cu mai mulţi bani faţă de preţurile cu care le pusese în coş chiar la raft. “Miercuri dimineaţă, am cumpărat împreună cu soţul meu, o caserolă de piept de pui şi un pui refrigerat, dar şi alte produse. Le-am plătit la casa de marcat însă după ce am ajuns acasă am constatat că am plătit mai mult pentru produsele din carne de pui. Deşi la raft şi pe eticheta produsului, puiul avea preţul total de 12,65 de lei, pe bonul fiscal am achitat 16,87 de lei. De asemenea, eticheta de pe caserola pieptului de pui indica un preţ de 18,08 lei, iar la casa de marcat acesta figura cu 24,11 lei. Constatând greşelile, ne-am întors la magazin, am discutat cu şefa de magazin care şi-a recunoscut vina şi ne-a transmis că reducerile făcute la raft nu se aplicaseră şi la casa de marcat, deşi de micşorarea preţurilor ştia. Practic, s-a scuzat că nu apucase să facă modificările şi la casa de marcat. Pe noi nu ne-a deranjat că am achitat acei bani în plus, ci faptul că înaintea noastră alţi câţiva oameni cumpăraseră aceleaşi produse aşa-zis reduse. Şefa de magazin a zis că ne achită diferenţa din propriul buzunar, însă noi am vrut să se repare altfel greşelile şi să nu mai fie înşelaţi şi alţi oameni cum am fost noi”, a declarat Adriana.

Semnatura eletronica CertDigital

Reclamaţii la CJPC şi ANAF
În cursul după-amiezii zilei de miercuri, femeia din Bîlteni a sunat şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului unde a făcut o sesizare telefonică asupra incidentului. “Am sunat la Protecţia Consumatorului, le-am explicat cazul şi ne-au promis că vor face un control. De asemenea, am trimis şi la ANAF un e-mail unde am povestit întâmplarea noastră”, a precizat Adriana.
Cazul femeii de mai sus nu este unul singular, astfel de reclamaţii mai existând şi de la alţi cetăţeni din Bîlteni. De exemplu, o sticlă de clor a fost achitată la casa de marcat cu 2 lei în plus faţă de preţul de la raft, iar cutiile de lapte de un litru au fost taxate pe bon cu un litru în plus pe cutie, spre deosebire de preţul de raft de 1,90 lei.

Sancţiune pentru Profi Bîlteni
În urma sesizării primite, o echipă din cadrul CJPC Gorj, în frunte cu comisarul-şef Mădălin Giurcău, s-a deplasat, ieri, la Bîlteni pentru verificarea aspectelor semnalate. “Au fost verificate aspectele sesizate care s-au şi confirmat. Am lăsat invitaţie împuternicitului retailerului Profi de la Bîlteni să se prezinte la sediul CJPC Gorj vineri dimineaţă urmând a fi sancţionat contravenţional. Pentru neregulile constatate şi conform legislaţiei în vigoare, firma riscă o sancţiune contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei”, a declarat şeful CJPC Gorj, Mădălin Giurcău.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



2 comentarii in “Protecţia Consumatorului a intrat pe fir! Incidente multiple la magazinul Profi din Bîlteni

  1. N ar fi rău sa se reclame și diferențele de prețuri practicate de către așa-numitul „domn” Pompilică. Mici greșeli făcute cu bună-știință :)
    Sănătate și să auzim de bine !

  2. Ce sa spun,niste muritori de foame care sunt puși de concurenta adica de Pompilica care este PSD-ist sa caute orice greșeală ca sa poata trimită toate organele de control in speranța că poate o reusi sa închidă acest magazin care îl încurcă,având si el o afacere in apropierea magazinului ca doar PSD-ul nu stie decât sa distrugă tot in Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL