Protest la Ambulanța Gorj! – Salvări, cu un milion de kilometri la bord, ambulanțieri nemulțumiți

541

Aproximativ 60 de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj au protestat, joi, în curtea instituţiei, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile le vor scădea. Nu sunt însă singurele probleme pe care protestatarii le au în prezent, ambulanțierii susținând că o parte a mașinilor pe care lucrează sunt de casat, dar, cu toate acestea, ele sunt utilizate pentru transportul pacienților. În parcul auto al SJA Gorj există, de altfel, ambulanțe cu un milion de kilometri parcurși, la bord, 80% dintre salvări având făcuți deja peste 600.000 de km. Protestul de la Gorj, la care au participat angajați și de la substațiile din județ, s-a organizat în același timp la toate unitățile de ambulanță județene din țară.

Cei 60 de salariați ai SJA Gorj au participat la mitingul de joi, nu din timpul serviciului, oamenii fiind nemulţumiţi de noua lege a salarizării, de starea parcului auto și de lipsa de personal. ”Protestul a început, joi, la ora 11.00, la sediul SJA Gorj. S-a încheiat după 30 de minute. Au fost în jur de 60 de salariați, pentru că restul personalului este de serviciu și nu a fost afectată activitatea de urgență a serviciului. Au fost 60 dintr-un personal operativ de 130-140 de oameni. Vorbim de ambulanțieri, medici, asistenți. Revendicările noastre sunt referitoare la aplicarea legii 153/2017, privind salarizarea, starea parcului de ambulanță și deficitul de personal din serviciile de ambulanță. Și la noi e un deficit. Peste tot este deficit de personal. După acest protest, în funcție de măsurile pe care le va lua Guvernul, dacă nu se rezolvă vom continua protestele din data de 5 octombrie, până pe 8, la nivel local, iar din data de 8 ne vom strânge la un miting național, la București”, a declarat Ionel Ianc, liderul Sindicatului Salvamed Ambulanța Gorj.

Salariile scad, problemele cresc!
“Nemulţumirile noastre sunt cu privire la aplicarea noii legi a salarizării care a intrat în vigoare cu 1 iulie 2017 şi o să intre în aplicare cu 1 ianuarie 2018, când spune toată lumea că salariile noastre ar trebui să crească cu 25%, dar salariile noastre o să scadă. Prin aplicarea Legii 153/2017 o să ni se diminueze sporurile, nu o să mai primim spor de urgenţă, asta se intenţionează prin aplicarea acestei legi. Chiar dacă ne măreşte baza, la noi salariile sunt mici, salariul care se ridică este cu ajutorul sporurilor. Nu o să mai luăm tichete de masă din decembrie 2017 până în decembrie 2018. Cea mai grea situaţie este însă problema salarizării, am ajuns în 15 ani cu salarii cât de cât şi acum când ar trebui să fie bine, nu mai e bine”, a completat Ianc.
În ceea ce priveşte parcul auto, liderul de sindicat a afirmat că există ambulanţe la SJA care au şi un milion de kilometri parcurşi, iar 80% din totalul autospecialelor au peste 600.000 de kilometri parcurşi.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here