PSD a dezintegrat UNPR și PSRo, în Gorj! Angheloiu și Rotaru, pesediști cu acte

519

În ultimele zile, 11 foşti membri ai UNPR, integrați în PMP Gorj, s-au înscris în PSD. Figura pregnantă este Radu Angheloiu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, care a făcut parte în ultimii ani din PNL, ALDE şi, respectiv, UNPR, dar și fostul lider al organizației municipale a UNPR Târgu-Jiu, Constantin Buleteanu. Și Marian Rotaru a demisionat din funcția de conducere a PSRo, partidul lui Mircea Geoană fiind abandonat de liderul gorjean chiar înainte de parlamentarele în care organizația ar fi trebuit să tragă tare pentru liderul de la centru.

Atât Angheloiu, cât și Buleteanu au afirmat, ieri, că au luat decizia de a intra în PSD ca urmare a fuziunii nedorite dintre UNPR şi PMP. Niciunul dintre noii veniți nu va primi o funcție în PSD, deși au ocupat toți poziții de conducere pe unde au trecut.
“Am decis eu, alături de echipa care este cu mine, dar şi cu alţii, să intrăm şi să activăm în PSD. Este o opţiune pe care, împreună cu colegii, am discutat-o. Legat de fuziunea dintre PMP şi UNPR, nu m-am simţit deloc în largul meu în PMP, era previzibilă o ieşire a mea de acolo.
Am informat preşedintele organizaţiei judeţene pe Nicu Davițoiu despre intenția mea, care a înţeles despre ce e vorba. El ştie care sunt opţiunile mele, am încercat, dar nu se poate continua acolo, pentru că nu vreau să fac o muncă pe care să nu mi-o însuşesc în totalitate. Consider că în momentul de faţă PSD este singurul în care pot să activez”, a declarat Radu Angheloiu.
Și Constantin Buleteanu, fost consilier municipal PP-DD, a avut o opinie similară, acesta explicând că și în mandatul său de ales local, în perioada 2012-2016 a făcut majoritate în acest for tot cu PSD. Buleteanu a explicat că ar fi făcut pasul mai devreme, deoarece de la fuziunea UNPR cu PMP el oricum nu s-a prezentat la nicio ședință a organizației conduse de Nicu Davițoiu.
În ceea ce privește liderii organizațiilor locale ale UNPR, aceștia au anunțat că au trecut cu tot cu filiale la PSD. Este cazul organizației de la Plopșoru, conduse de Ștefan Văduva, acesta spunând că a fost convins să facă acest pas de către Marius Vlaicu, fost prim-vicepreședinte al UNPR Gorj, trecut și el la PSD.

Geoană, abandonat de Rotaru!
În aceeaşi conferinţă de presă, secretarul executiv al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu, a mai anunţat, ieri, încă un transfer important. Este vorba despre Marian Rotaru, care a demisionat din funcția de președinte al PSRo, pentru a reveni în PSD. Rotaru a candidat la Primăria Târgu-Jiu din partea PSRo și a ocupat a doua poziție în cursa pentru această funcție. Consilierii săi din CL Târgu-Jiu și din Consiliul Județean au făcut majoritate cu PSD, iar el a câștigat funcția de director al Direcției de Patrimoniu a Primăriei Târgu-Jiu. Rotaru nu a revenit în PSD pe fosta sa poziție de vicepreședinte, deoarece acum este funcționar public.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here