Rânca, plină cu elevi veniți în vacanță

531

Sute de copii sunt în aceste zile în vacanța de iarnă la Rânca, pârtia principală din stațiune fiind arhiplină, alături de cei mici fiind prezenți și părinții acestora. Bucuria micuților e cu atât mai mare cu cât ninge încă de luni în zona montană a județului, în stațiune așternându-se un strat consistent de zăpadă, care doar drumarilor le dă de lucru. Pentru cabanieri și turiști bucuria este imensă, administratorul domeniului schiabil din Rânca, Vasile Mitroi, declarând că de 32 de ani de când lucrează în stațiune nu a întâlnit o iarnă așa săracă în precipitații precum cea de acum. “Până la această ninsoare am avut norocul cu temperaturile scăzute din decembrie și ianuarie, care ne-au ajutat ca să folosim tunurile de zăpadă. Până acum a fost zăpadă artificială și asta doar pe pârtia principală, unde putem folosi tunurile. Acum, din fericire, a nins și sunt deschise patru pârtii din cele cinci, iar asta a adus un număr mare de turiști. Am avut norocul că am reușit să punem în funcțiune la sfârșitul anului trecut o instalație separată de teleschi pentru copii și astfel prevenim accidente, cei mici având propria lor zonă pentru a urca pe pârtie”, afirmă Mitroi.
În ceea ce-i privește pe copii, bucuria este nespus de mare pentru că acum pot inclusiv să facă oameni de zăpadă sau bulgări cu care să se bată. Strada neasfaltată din apropierea pârtiei este deja cel mai bun loc pentru săniuș, iar cel puțin până la primăvară, nimeni nu își va mai aminti de gropile de acolo, mașinile neavând cum să circule. “A nins foarte frumos încă de luni. Atunci am venit și noi și ne-am bucurat că avem câteva zile de vacanță cu zăpadă. E foarte frumos și nici nu e foarte frig. Pârtia este foarte bună, sperăm să ne lase părinții să stăm cât mai mult”, a spus o fată din Craiova, venită aici împreună cu alte prietene ale ei. De altfel, mulți dintre turiști sunt din zona Olteniei, în special craioveni, cei mici fiind însoțiți de părinți, de la care iau inclusiv lecții de schi. “Eu sunt tatăl ei și o ajut să învețe. Sunt câțiva instructori de schi pe aici, dar am zis să o inițiez eu dacă tot sunt cu ea aici. Sper ca în cele câteva zile în care stăm să prindă repede și să învețe să schieze”, a spus unul dintre părinți, instructorii de schi fiind foarte solicitați în această perioadă.
Zăpada și vacanța elevilor au adus destul de mulți turiști în stațiune, gradul de ocupare la multe cabane fiind în aceste zile de circa 90%. Constantin Pănescu, șeful asociației care îi reprezintă pe cabanierii din Rânca, spune că există însă în continuare și cabane care au mai puțini turiști sau chiar deloc, acestea fiind amplasate în zonele în care sunt probleme în alimentarea cu apă. Pensiunile din preajma pârtiilor nu duc însă deloc lipsă de clienți, situația urmând să fie aceeași cel puțin până la începutul săptămânii viitoare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here