Actualitate

Raportul Comisiei CEO, vizavi de inspectorii sociali și grupa de muncă, prezentat minerilor de la Roșiuța și Lupoaia

 | 12 iunie 2018, 00:30 | 0 comentarii | 

La finalul acestei săptămâni, șeful Directoratului Complexului Energetic Oltenia, va fi prezent în fața minerilor din zona Motru pentru a le prezenta rezultatul demersurilor făcute de administrație, vizavi de grupa de muncă și de cerința salariaților legată de desființarea inspectorilor sociali. Sorin Boza a însărcinat, de altfel, o comisie a CEO care a făcut aceste verificări, iar raportul acesteia va fi prezentat, vineri, de către directorul general salariaților de la carierele Roșiuța și Lupoaia. Raportul a fost cerut de liderul de sindicat, Nicu Bunoaica, în scris, directorului general, iar acesta a percutat la solicitare, conform CCM.

Semnatura eletronica CertDigital

Dreptul la informare al salariaților companiei de stat, conform CCM, va fi respectat, vineri, când directorul general al CEO, Sorin Boza, în persoană, va prezenta salariaților de la Roșiuța și Lupoaia, rezultatul demersurilor făcute de angajator, conform legii, pe linia grupei de muncă. Mai exact, vineri dimineață, Boza va veni la Roșiuța, în sala de apel, aici urmând să fei prezenți salariații ieșiți din schimbul III și cei intrați în primul schimb, iar la Lupoaia va veni între schimbul I și II, mai exact, după-amiaza.
Boza, aflat la Bruxelles, și-a confirmat telefonic aceste întrevederi cu salariații, știut fiind că a primit o adresă de la Lupoaia în care i se cerea să informeze angajații vizavi de condițiile grele de muncă și de demersurile făcute pentru obținerea grupei începând cu anul 2019.

Avize de la UE
Mai exact, grupa de muncă pentru minerii CEO expiră în decembrie 2018, iar pentru prelungire trebuie niște avize care se iau de acum. Pentru obținerea grupei pentru 2019 sunt necesare avize de la UE.
“Am cerut informații administrației vizavi de aceste aspecte, conform CCM, deși mi s-a spus că s-ar fi făcut demersuri în sensul grupei de muncă am cerut ca acest fapt să li se comunice oficial salariaților, chiar de directorul general. Sorin Boza mi-a confirmat că va veni la Motru, vineri, și va prezenta acest lucru direct salariaților interesați. Sute de angajați de la cele două cariere vor fi prezenți la întâlnirea cu directorul general, oamenii așteptând vești și vizavi de problema inspectorilor sociali, ridicată la greva făcută în timpul negocierilor CCM. Vrem să vedem ce muncesc efectiv acești inspectori sociali, iar dacă activitatea este nulă vom da termen companiei să desființeze acest Departament care doar consumă și nu produce nimic, liderii urmând să fie trecuți în producție pe vechile meserii”, a declarat liderul de la Lupoaia, Nicu Bunoaica.
Adresa către CEO s-a înaintat companiei la finalul săptămânii trecute, iar Boza a percutat rapid la aceste solicitări mai ales că se invocau articole din Contractul Colectiv de Muncă, legat de dreptul de informare al angajaților. Dacă avizele pentru grupa de muncă nu se obțin, salariații sunt gata să ceară administrației reducerea vârstei de pensionare, cu 5 ani.
Dacă până la finalul lui august aceste probleme, legate de avizele de grupă de muncă sau reducerea vârstei de pensionare, nu se vor rezolva, salariații sunt gata să intre în grevă generală, după ce vor semna niște tabele în acest sens.
Anamaria STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL