Referatul procurorilor: Primarul de la Stejari, mituit şi el de Ydail cu 15.000 de lei

1357

Primarul de Stejari a scăpat marţi de cătuşe, şi asta pentru că nu a recunoscut în faţa procurorilor cele apărute în agenda administratorului YDAIL CONSTRUCT SRL, Doru Şandru, legat de o mită în valoare de 15.000 de lei, ce i-ar fi fost dată edilului PSD în data de 9 iulie 2015. Banii au fost daţi, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, lui Ştefan Lupu, pentru ca acesta să bage la plată o factură a firmei care a reabilitat nişte uliţe în comuna Stejari. Edilul nu a recunoscut fapta, deşi este, la rândul său, urmărit penal pentru luare de mită, în timp ce procurorii îl acuză însă pe administratorul Şandru de dare de mită pentru edilul percheziţionat la domiciliu, Ştefan Lupu. Amuzant este că ieri, primarul anchetat se dădea rănit în public, spunând că i s-a stricat imaginea, el fiind asociat cu omologii săi care şi-au petrecut noaptea trecută în beciul IPJ Gorj.

„Nu ştiu de nicio listă cu mita dată la primari. Că i-a dat, cui i-a dat, dacă se confirmă e foarte bine pentru lege. Dar mie nu mi-a dat”, se apăra miercuri, public, primarul Ştefan Lupu de la Stejari, după ce fusese audiat marţi, timp de 5 ore, în incinta Parchetului Judeţean Gorj pentru mită. Mulţumit că scăpase, deocamdată, de cătuşe, deşi, există dovezi scrise, în faimoasa agendă, că pe 9.07. 2015 Şandru, administratorul Ydail i-ar fi dat primarului 15.000 de lei, ca mită, pentru că i-a plătit o factură, culmea, achitată la aceeaşi dată de autorităţi, Lupu era supărat ieri că i se stricase imaginea publică. Pe primar îl interesa imaginea, în timp ce Şandru este cercetat pentru dare de mită faţă de Ştefan Lupu.

Două facturi plătite în 2015!
,,Primarului Lupu Ştefan- Primăria Stejari i-a dat în 09.07.2015 suma de 15.000 lei ca urmare a acceptării la plată a facturii nr. 2808/09.07.2015 emisă de SC Ydail Construct SRL aspecte ce întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 Cod penal”, se arată în referatul procurorilor care au cerut ieri reţinerea celor opt primari pentru 30 de zile în arestul IPJ Gorj. În acelaşi referat se precizează că, în dosar, mai sunt urmărite penal şi alte persoane, în această situaţie aflându-se, astfel, edilul Lupu şi primarul de la Borăscu, singurii scăpaţi de arest. Cert este că Primăria Stejari i-a plătit firmei Ydail două facturi în acest an, şi asta pentru nişte lucrări de reabilitare a unor uliţe comunale. Lucrările s-au terminat cu o lună în urmă şi ar fi fost rapid recepţionate. Primăria Stejari se află, în continuare, sub contract cu firma lui Ion Iordache, asta deoarece mai trebuie să realizeze un drum de 7 kilometri, până în 2017, lucrare ce va fi achitată cu 38 de miliarde de lei vechi.

Lupu îşi schimbă părul, dar năravul ba
Locuinţa profesorului Lupu a fost percheziţionată marţi de mascaţi, anchetatorii încercând să găsească acasă la edilul local sumele încasate din mită.
Edilul va achita şi costul operaţiunii, deşi s-a declarat lezat că i-a fost percheziţionată locuinţa şi ridicate anumite bunuri.
În ciuda acestor ,,incidente” edilul s-a întors, ieri, senin la primărie, convins că cetăţenii vor crede în ,,nevinovăţia” sa, fără să le spună măcar propriilor subordonaţi şi ce calitate are în amplul dosar de corupţie, care a făcut victime până acum în rândul a zece persoane.
ANAMARIA STOICA

10 COMENTARII

  1. Tocmai , omul legii a spus ca este nevinovat.
    De aceea a plecat acasa , nu a ramas in arest ca ceilalti.
    A fost chemat pt o declaratie, deoarece avea contract cu firma aceea.
    Nu mai intelegeti lucrurile gresit.
    Lasati legea sa-si spuna cuvantul, nu mai faceti afirmatii nefondate.
    Vin sarbatorile, fiti mai buni, nu mai rai!

  2. Nu – l cunosc pe primar, dar comentariile lasate sunt sub orice critica.
    „Eu” sunt „eu”, nu primarul.
    Am incredere in justitie, in DNA si stiu ca va face dreptate si-i va ancheta pe toti incultii care jignesc oamenii si calomniaza.
    Mintiti sa va acoperiti pe voi.
    Sa va fie rușine.
    „Martor” nu inseamna „urmarit penal”.
    Dezinformati oamenii cu nerusinare.
    Lasati procurorii sa-si faca datoria, nu exista probe de spaga in dosar.
    Nu stiti sa scrieti in lb romana si faceti afirmatii juridice.
    Sunteti rai, invidiosi si „improscati cu gunoi” fara dovezi.
    Este adevarat ca nu poti sa te lupți cu prostia si oamenii limitati.
    Am vazut oameni nevinovați, pedepsiti pe nedrept si nu este normal.
    Pacat.

    • Daca un om al legii iti spune ca ai luat mita 15.000 de lei, cum mama dracu zici domnule ca e nevinovat? A furat, trebuie sa plateasca!
      Cat despre comentariile care aduc jigniri la adresa primarului, stati linistit ca nu sunt decat maxim 2 oameni dintre care unul se si vede primar si nu stie cum sa denigreze si sa defaimeze actuala conducere! Ei nu stiu ca, cu 12 voturi nu se pot castiga niste alegeri dar continua sa persiste in prostia si naivitatea lor, sperand la o minune!

  3. Sunt inginer de meserie și am lucrat ani mulți, în proiectare pentru primari și țara noastră Romania. Si de fiecare data când ajungeam acasă la Stejari, și vedeam lucrările acestei comune. Si realizam furturile acestui șpăgar eram convins ca odată, o sa i-se înfunde.” îmi aduc aminte, ca eram cu soția și i-am zis pe acest primar, ai sa-l vezi la pușcărie. Iar ea zâmbind mi-a zis doamne ferește, ca ne este ruda !” Știam de foarte mult timp ca Lupu Ștefan Mircea conduce o mafia a comunei Stejari. Foarte des m-am întrebat dacă D.N.A. este o instituție serioasa, pentru ca acest om își făcea încet, încet o avere incomensurabila, nu numai în comuna, ci și prin stațiuni și capitala. Această comuna a fost condusa numai de : hoți de gaz, traficanți de fier, speculanți de fructe de pădure, bișnițari de cârciumi și ordinari. De ce nu ii confisca averile făcute ilegal? Gură strâmbă de Lupu, se dădea cinstit jigodia, dracului, profesorul șpăgar și mincinos. Mai are tupeul sa spună ca o sa mai candideze, pai cine îl mai votează?! Foarte bine ca-i scoate cu cătușe la vedere. In continuare ‘treaba’ merge bine. Acum realizez ca D.N.A. este o instituție serioasa. RESPECT!
    Doamne ajută, ca în 2016 să iese oricine primar, numai ăsta, nu, că ăsta, e Lup în adevăratul sens al cuvântului…!!!

  4. DOAMNE NU VÄ MAI SÄTURATI ODATÄ, DE FURAT NE ATI DISTRUS COMUNA, NE AI FÄCUT DE RUSINE IN TOT JUDETUL, O SLEATCÄ DE HOTII SI BANDITI SUNT IN PRIMARIA AI. SÄ STATI LA RÄCOARE PINÄ VÄ IA GAIA. HUUUUU..!!!!!! APROAPE TOTI CEI PUSI IN CONSILIU SI PRIMARIE SÄ NE CONDUCÄ SINT CORUPTI II ADUNÄ DNA CA DINTR UN LAC CU PESTE .HOTIIIIILORRRR
    SÄ ITI FIE RUSINE BAI LUPU AI SA FI UN NIMENI IN COMUNA..!!!!! TOTI VÄ NUMITI OAMENI DE AFACERI= HOTIIIIIII

  5. Sunteti jalnici. Lasati legea sa-si spună cuvântul, nu va luati dupa declaratii mincinoase ale unor invidiosi, prosti, limitati, care fac afirmatii mincinoase doar sa faca rau sau sa obtina foloase necuvenite ori chiar locul primarului. Sa stiti sa legea pedepseste calomnia si minciuna, dar si Dumnezeu. Fiti oameni, nu oi.

  6. Sunt total surprins sa aud asemenea vesti despre domnul primar.sa fi ajuns la nivelul la care si domnia sa sa -si pateze imaginea pentru afaceri murdare?.nu stiu cat de adevarata e stirea,o accept doar daca exista dovezi certe, prezentate intr-un mod cat mai obiectiv.orice om cand dobandeste o anumita functie,dobandeste atat sustinatori cat si contestatari.M-a surprins trecerea in tabara psd-ului,crezandu-l loial pnl-ului care-la lansat in politica,afland acum ca se preteaza si la lucruri ilicite.am lucrat timp de 2 ani si ceva in cadrul primariei si l-am apreciat ca mi-a oferit sansa de a dobandi putina experienta in munca cu oamenii,de aceea l-am perceput ca pe un om corect.pacat ca oameni pe care-i credeam corecti,ajunga sa-si stirbeasca imaginea.pentru mine,imaginea este cel mai important trofeu pe care-l obtine omul pe parcursul vietii.

Dă-i un răspuns lui Cetățeanul turmentat! Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here