Reținere cu scandal după incendiu

752

Un minor de 17 ani, din comuna Bălești, a fost reținut sub acuzația de distrugere prin incendiere, după ce un depozit de furaje din localitate a fost cuprins de flăcări, în noaptea de luni spre marți.

Tânărul avea grijă de animalele unui vecin al proprietarului depozitului, iar unii dintre localnici spun că supărarea lui ar fi pornit după ce ar fi dus la păscut și vacile păgubitului, fără să primească o recompensă în schimb. ”La data de 16 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 23 de ani, din comuna Băleşti, despre faptul că la un fânar ce aparţine unui bărbat de 82 de ani, a izbucnit un incendiu. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că incendiul ar fi izbucnit la un fânar construit din ţevi de metal şi acoperit cu tablă, în care s-ar fi aflat depozitaţi baloţi de lucernă, remorci auto şi un tractor. Poliţiştii au continuat cercetările, fiind identificat un minor de 17 ani, din comuna Băleşti, care pe fondul consumului de alcool şi în urma unor discuţii în contradictoriu cu familia proprietarului, ar fi incendiat fânarul”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Și proprietarul depozitului distrus l-a indicat pe minor ca fiind autorul faptei.

incendiu politisti”S-a întâmplat pe timp de noapte, am fost obosit, m-am culcat, cu ușa asigurată, dacă nu venea nepotul să spargă ușa să intre peste mine, poate ardeam în casă. Am văzut flăcările, depozitul avea aproximativ 6.000 de baloți de lucernă și o mie de paie. Au ars două tractoare, patru remorci. M-am speriat. Am încercat să intervin, dar a ars cablul electric care alimenta pompa și nu am mai putut să intervin. Am sunat la pompieri, dar deja cuprinsese focul, nu au fost animale. Dacă nu era zăpada pe casă, izolația, ardea toată. Nu avem asigurare. A fost cineva rău intenționat. Un copil care păzește vacile unui vecin. Nu trebuia să recurgă la asta. E venit din altă parte, dar făcea serviciul la vecini”, a declarat Sandu Măgdoiu, proprietarul depozitului.

Mama minorului: ”Este un abuz al polițiștilor”
mama inlacrimata_insCu ochii în lacrimi, mama celui considerat autorul faptei de la Bălești a cerut să i se facă dreptate, la Judecătoria Târgu-Jiu. Femeia susține că fiul său mergea la muncă, în satul vecin, ca să o ajute să-i crească pe cei șase frați ai săi, însă niciodată nu i-a creat probleme. ”Nu a făcut copilul meu așa ceva. Sunt alții care au necaz pe oamenii din sat. A fost luni seara la horă acolo, de Sfânta Maria, a jucat, apoi el a rămas la cârciumă, a fost bătut acolo. Dacă era el cel care a pus foc, atunci mai rămânea liniștit să doarmă la băiatul la care avea grijă de animale? Ar fi fugit dacă ar fi făcut asta. L-a găsit Poliția acolo. El venea acasă la două-trei zile. Are dreptul Poliția să-i pună cătușele unui minor fără ca mama să fie de față? El era la băiatul acela în casă, la care muncea, pentru că suntem oameni săraci, nu suntem bogați. Eu susțin că e nevinovat. Să se găsească amprentele copilului meu acolo, dacă el a dat foc, atunci eu plătesc. L-au luat pentru că au dat alți oameni declarații false. Nici nu îl cunosc pe proprietarul depozitului. Nu ne-am certat niciodată. Nu m-au lăsat deloc să vorbesc cu copilul meu, nici când a dat declarație nu am fost de față. El a făcut decât patru clase, nu știe să scrie, nici să citească. M-a ajutat de mic la muncă, pentru că am șapte copii, pe care i-am crescut singură. Nu i-am pus la furat și acum a căzut copilul meu nevinovat. Vreau să știu cine i-a scris declarația, dacă el nu știe să scrie. Are hainele rupte. Este un abuz foarte mare din partea Poliției”, a spus Maria Florescu, mama minorului de 17 ani.
În urma audierilor, suspectul a fost prezentat ieri în fața magistraților de la Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă.

Pompierii au intervenit înainte să ia foc și casa
”Pe 16 august, în jurul orei 03.04, Dispeceratul ISU Gorj a primit un apel cu privire la producerea unui incendiu la un depozit de furaje, în satul Tămășeștii de Jos, comuna Bălești. La fața locului s-au deplasat trei echipaje încadrate pe autospecialele de lucru cu apă și spumă. La locul incendiului s-a constatat că ardea un depozit de furaje, cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Prin dispozitivele adoptate la fața locului s-a reușit localizarea incendiului în limitele găsite și limitarea extinderii către casa de locuit din proximitatea depozitului. În urma incendiului au ars câteva mii de baloți de lucernă și paie. Au fost afectate utilaje agricole și, datorită radiației termice de la incendiu, a fost afectată fațada locuinței din apropiere. A fost o acțiune de durată de câteva ore din cauza cantității mari de baloți”, a precizat Viorel Gâlmă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here